Petcu: „Cel puțin un punct cu UTA”

20 Aug. 2009, 12:36 Seria 2
Petcu:

FC Bihor are parte de un început de campionat de foc. După ce și-a făcut încălzirea cu Jiul, dar nu așa cum ar fi trebuit (2-2), FC Bihor se va deplasa sâmbătă Arad, pentru tradiționalul derby cu UTA.

Afectat de semieșecul din prima etapă, antrenorul Ioan Petcu speră ca elevii săi să recupereze la Arad punctele pierdute în prima etapă.

„Mergem să ne vindem scump pielea, și să recuperăm măcar o parte din cele două puncte pierdute în prima etapă. Băieții sunt pregătiți și sper că la Arad vor arăta acest lucru printr-un joc bun și un rezultat pe măsură. Va fi foarte greu pentru că rivalitatea dintre cele două echipe este cunoscută. Este și un meci al orgoliilor”, a spus Ioan Petcu.

Și vicepreședintele Adrian Alexandrescu își leagă speranțele de un rezultat pozitiv la Arad, chiar dacă în urmă cu două sezoane se afla la conducerea clubului arădean: „UTA este una din echipele de tradiție ale fotbalului românesc, și cu o galerie frumoasă, pe măsură. Acum, îmi doresc însă să înving UTA. Nu este ușor, dar nici imposibil”.

Străuț va lipsi la Arad

Adus în această vară de la CFR Timișoara, Ciprian Străuț va lipsi în meciul de la Arad. O extracție dentară i-a cauzat probleme serioase mijlocașului orădean, care, a făcut febră mare și nu a participat la ședințele de pregătire decât de ieri. Cu probleme medicale s-a confruntat și primul golgheter al seriei, Lukács Raymond, care, a resimțit dureri la glezna stângă. El s-a pregătit ceva mai lejer, dar tehnicianul Ioan Petcu a dat asigurări că atacantul va fi prezent pe teren la Arad.

Articol scris de Nicolae MIHALCEA
 

20 Aug. 2009, 12:36 Seria 2
Pe aceeași temă