Ovidiu Cuc va da lovitura de începere la jocul ACS Poli – CS Mioveni

Marius ANGHEL 22 Mar. 2013, 16:21 Seria 2

Clubul timișorean din Liga a II-a continuă campania de cinstire a fostelor glorii ale fotbalului alb-violet. Astfel, sâmbătă cu ocazia primului joc din retur de pe teren propriu, cu CS Mioveni, lovitura de începere a jocului va fi dată simbolic de Ovidiu Cuc, atacantul lui Poli care a înscris împotriva marelui Real Madrid.

Ovidiu Cuc (40 ani) a rămas în amintirea fanilor timișoreni ca fiind cel care a înscris golul Politehnicii Timișoara în dubla cu Real Madrid. Datorită lui bănățenii au remizat (scor, 1-1), în primul tur al Cupei UEFA (ediția 1992-93), în retur spaniolii s-au impus cu 4-0. Atacantul timișorean a făcut ulterior carieră în fotbalul din peninsula iberică, evoluând la cluburi precum Merida, Marbella (Spania), Chaves sau Gil Vicente (Portugalia).

Partida ACS Poli, CS Mioveni, se dispută sâmbătă de la ora 15, pe arena Dan Păltinișanu (Digi 24).

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)
Foto mic: acspoli.ro

Marius ANGHEL 22 Mar. 2013, 16:21 Seria 2
Pe aceeași temă