Chindia Târgoviște a primit licența pentru a evolua în Liga 1! Clubul dâmbovițean a fost înștiințat de Federația Română de Fotbal că dosarul depus pentru obținerea licenței a fost complet, iar Comisia de Licențiere a dat dreptul echipei din Târgoviște de a evolua în prima ligă fără sancțiuni de vreun fel.
Prin comparație, UTA Bătrâna Doamnă, Rapid București și Dunărea Călărași, alte trei echipe din Liga 2 care au cerut licență, au fost depunctate și/sau amendate pentru nerespectarea criteriilor financiare. Sancțiunile se vor aplica doar cluburilor care vor evolua în sezonul 2016-2017 al Ligii 1.
Iată deciziile FRF:
Rapid București – penalizare 6 puncte în Liga 1;
UTA Bătrâna Doamnă – penalizare 3 puncte în Liga 1 și amendă 120.000 de lei;
Dunărea Călărași – amendă 100.000 lei.
Deciziile luate de Instanța de Fond a Comisiei de Licențiere a FRF nu sunt definitive, cluburile putând depune memorii la comisia de apel a Departamentului de Licențiere din cadrul FRF, lucru pe care l-au și făcut, o decizie finală urmând a primi până la sfârșitul lunii mai. Ultima cale de atac pentru cluburile sancționate este Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Vezi documentul oficial primit de Chindia:
Promovare directă, baraj sau locul 3?| Toate calculele pentru ultima etapă a play-off-ului
Chindia ocupă locul 3 în clasamentul play-off-ului Ligii a II-a înaintea ultimei etape, cu 37 de puncte, cu unul mai puțin decât UTA și cu trei mai puțin decât liderul Gaz Metan Mediaș. Teoretic, Chindia are șanse și la locul 1, care asigură promovarea directă, dar mai accesibilă pare poziția secundă, de baraj. Iată toate calculele și variantele pentru ultima etapă a play-off-ului, programată sâmbătă, de la ora 11:00:
Chindia bate la Baia Mare:
– promovează direct, dacă Gaz Metan Mediaș pierde la Mioveni, iar UTA nu câștigă la Brașov. Chindia ar acumula 40 de puncte, la fel ca GMM, dar ar fi avantajată de faptul că punctajul nu i-a fost rotunjit la finalul sezonului regulat. UTA ar rămâne cu 38, în cazul înfrângerii, sau ar face 39, cu o remiză la Brașov.
– merge la baraj, dacă UTA nu câștigă la Brașov, iar Gazul face egal sau bate la Mioveni. GMM ar strânge 41 sau 43 de puncte, Chindia 40, iar UTA 38 sau 39.
– termină play-off-ul pe 3, dacă UTA bate la Brașov, iar Gaz Metan nu pierde la Mioveni. Gazul ar face 41/43, UTA 41, Chindia 40.
Chindia face egal la Baia Mare:
– merge la baraj, cu condiția ca UTA să piardă la Brașov. GMM ar promova de pe 1, indiferent de rezultatul de la Mioveni, iar Chindia ar ajunge la 38 de puncte, la fel ca și UTA. Târgoviștea ar beneficia de avantajul descris mai sus, UTA și Gaz Metan primind +0.5 puncte la finalul sezonului regulat
* O înfrângere la Baia Mare scoate complet Chindia din calculele promovării/barajului.
Toate meciurile din ultima etapă a play-off-ului se joacă sâmbătă, de la ora 11.00:
FCM Baia Mare – Chindia
CS Mioveni – Gaz Metan Mediaș
FC Brașov – UTA BD
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto document: DBSport