„O serie echilibrată”

03 Aug. 2010, 12:20 Seria 2

„Lupii” au reușit mutarea din Seria I în Seria a II-a a ligii
secunde, iar ieri au fost anunțate atât componența celor două
serii, cât și programul turului.

ACU Arad, FC Baia Mare, Voința Sibiu, Dacia Mioveni, Arieșul Turda,
FC Bihor, Gaz Metan CFR Craiova, CSM Râmnicu Vâlcea, Petrolul
Ploiești, Minerul Lupeni, Internațional Curtea de Argeș, FC
Silvania Șimleu Silvaniei, ALRO Slatina, Unirea Alba Iulia, FC
Argeș și UTA sunt cele 16 echipe care fac parte din Seria a II-a a
ligii secunde, preferată de Petrolul celei în care a participat în
sezonul trecut. Una mai curată, după cum s-a exprimat, duminică, și
antrenorul Valeriu Răchită, dar cu deplasări ceva mai lungi,
jumătate dintre ele în frumoasa „țară” a Ardealului. O serie cu
echipe cu siguranță de preferat din moment ce alternativa
„moldoveano-muntenească” o cunoaștem cu toții, cu tot ce cuprinde:
munții de bani de la Chiajna, cursa cu obstacole speciale de la
Giurgiu, cele 23 de penalty-uri ale promovatei Victoria Brănești și
cine știe câte „sub Pietricica”, în sezonul ce începe pe 21 august.
Poate sunt mulți cărora le era dor de Sibiu, acolo unde nimeni nu
sparge semințe și suporterii vin în familie la meci, de întâlnirea
a două mari tradiții în fotbalul românesc, Petrolul și UTA,
contracandidate la promovarea în Liga I. „Este o serie
echilibrată”
, a spus, Valeriu Răchită, chestionat
ieri în legătură cu stabilirea „grupelor” ligii secunde.
„Ca și contracandidate, le-aș vedea pe Dacia Mioveni,
Unirea Alba Iulia, UTA sau Internațional Curtea de Argeș. Este un
lucru bun că-l avem alături de noi pe Valentin Negoiță (n.r. –
antrenor al echipei a doua și „scouter” care a activat ca tehnician
în Seria a II-a, la Fortuna Covaci, în sezonul trecut), care
cunoaște foarte bine echipele din această serie”
, a
continuat tehnicianul Petrolului.

Etape de
foc

În prima etapă, lupii vor juca acasă împotriva Minerului Lupeni,
prima înaintea liniei de retrogradare în sezonul trecut. Apoi,
urmează deplasarea la Simleu Silvaniei pentru meciul cu FC
Silvania, locul 11 la finiș. După aceea vine seria de foc: acasă cu
Unirea Alba Iulia (retrogradată din Liga I), în deplasare la UTA
(locul 4) și din nou acasă, cu FC Argeș (locul 5). Meciul cu Dacia
Mioveni (locul 3) este programat în etapa a 13-a, pe 13 noiembrie.
Este însă posibil ca seria să mai sufere modificări, un exemplu
fiind situația echipei Internațional Curtea de Argeș, ce ia în
calcul ieșirea din competiție din cauza problemelor financiare.

Turul campionatului 2010-2011 se încheie pe data de 27
noiembrie, lupii urmând să joace în ultima etapă în deplasare la
CSM Râmnicu Vâlcea.

Articol scris de Ciprian
Radu

03 Aug. 2010, 12:20 Seria 2
Pe aceeași temă