Nițulescu: „Încercăm să ne rezolvăm toate problemele”

Alboiu Florin Alexandru 10 Jan. 2011, 14:41 Seria 2
Nițulescu:**

După ce în perioada precedentă au
avut câteva întâlniri în care s-au stabilit aspecte legate de
strategia ce va fi abordată în returul campionatului, membrii
conducerii formației Alro Slatina continuă discuțiile purtate în
vederea completării lotului de jucători.

Potrivit președintelui executiv
Jane Nițulescu, aluminiștii așteaptă ca aceste negocieri să aducă
nu peste mult timp certitudini în privința campaniei de
achiziții.

„Noi încercăm să ne
rezolvăm toate problemele. În perioada asta așteptăm să ne
completăm lotul. Sunt discuții pentru aducerea unor jucători, care
sperăm să aibă o comportare bună. Avem și datele pentru meciurile
amicale, dar încă nu s-au stabilit toți adversarii”
,
a spus Nițulescu.

Oficialul grupării de Liga a II-a
exclude în continuare posibilitatea ca fotbaliști din lotul aflat
sub comanda lui Corneliu Papură să fie cedați altor grupări.

„Când noi n-avem pe
agenda noastră de lucru să dăm jucători, nu ne preocupă asta. Eu,
cel puțin, știu ce trebuie să fac. Dacă suntem contactați de alte
echipe, le spunem care e situația”
, a mai declarat
Jane Nițulescu.

Reunirea lotului celor de la Alro
este programată să aibă loc pe 17 ianuarie, la baza
„Metalurgistul”. Până la sfârșitul lunii, elevii lui Papură își vor
desfășura pregătirile la malul Oltului, pentru ca în prima parte a
lui februarie slătinenii să susțină cantonamentul centralizat al
acestei pauze competiționale în Antalya.

Sursa: gazetanoua.ro

Alboiu Florin Alexandru 10 Jan. 2011, 14:41 Seria 2
Pe aceeași temă