Galben-verzii au terminat, la
sfârșitul săptămânii trecute, luna de cantonament petrecută la
Băile Felix. Antrenorii nu au avut probleme foarte mari cu
jucătorii în pregătirea centralizată, cazurile în care fotbaliștii
au avut de suferit din punct de vedere medical fiind foarte puține.
În toată această perioadă, banca tehnică a echipei a lucrat nu
numai fizic și tehnico-tactic cu jucătorii argeșeni, ci și la
psihic, în fiecare seară făcându-se câte o ședință de analiză și de
motivare a fotbaliștilor.
Cum a decurs pregătirea
de iarnă?
Eu zic că a decurs bine. A fost o perioadă de aproape o lună, în
care jucătorii s-au comportat bine. Din punctul meu de vedere, cred
că ceea ce ne-am propus am atins în toată această perioadă. Și
vorbesc aici în primul rând de factorul fizic, unde stăm bine.
Apoi, în privința jocurilor de pregătire, au fost unele partide în
care echipa a avut evoluții bune, dar și câteva în care prestațiile
lor nu au fost așa bune. Iar la acestea din urmă cred că și
încărcătura din această lună a avut un cuvânt de spus, apărând și
oboseala.
„De acum
urmează sprinturile”
Unde s-au descurcat cel
mai bine jucătorii?
Nu pot spune că nu s-au descurcat bine. Au fost mici probleme de
accidentări la puțini fotbaliști, dar, per ansamblu, tot lotul a
făcut față efortului.
Ce teste ați făcut cu
ei la Băile Felix?
S-au făcut și teste, ca în orice cantonament, să vedem nivelul
pregătirii. Oricum, teste am făcut și la începutul pregătirii. S-au
luat niște timpi, au fost și alergări pe distanțe mai mari și mai
mici, tot felul de distanțe. Ceea ce nu am făcut în această
perioadă au fost sprinturile. Urmează însă să le facem în perioada
de pregătire de acasă. Până acum am lucrat cu distanțe mari, urmând
sprinturile scurte.
Coșereanu și Stancu –
mici probleme
Jucătorii nou-veniți au
dat satisfacție?
Suntem mulțumiți de perioada petrecută cu toții la Felix. Nu am
avut probleme nici de ordin disciplinar și nici medical foarte
mari, iar nou-veniții se încadrează în aceste coordonate.
Care sunt cei cu
probleme?
Coșereanu a avut o perioadă în care nu a putut face antrenamente,
iar pe finalul cantonamentului Romeo Stancu a suferit o entorsă la
gleznă. În rest, toți s-au pregătit normal.
Credeți că vor apărea
schimbări în echipă față de tur?
Acum depinde de fiecare jucător ce o să arate în această perioadă
care a mai rămas pentru meciuri amicale. Pot spune însă că la
momentul acesta există un nucleu de jucători care au convins, însă
sunt și alții care mai au mult de muncă pentru a convinge.
Jucătorii, ținuți în
priză
Cum vedeți
returul?
Returul va fi foarte greu, pentru că sunt multe echipe care luptă
pentru aceste două locuri ce duc în Liga I, și de-asta va fi foarte
dificil. Extrem de important este cum vom începe acest retur…
Esențiale pentru noi sunt primele patru etape, în care, dacă reușim
să obținem trei victorii din patru meciuri, avem șanse mari în
continuare. Aceste jocuri sunt foarte importante pentru încrederea
jucătorilor, pentru atmosfera din cadrul lotului și din jurul
echipei.
Jucătorii sunt
pregătiți și psihic pentru acest retur?
Tot timpul am discutat cu ei în acest cantonament. Sunt jucători
maturi, iar majoritatea au peste 25 de ani. Am încercat în
cantonament să-i ținem în priză și am avut permanent discuții pe
tema importanței returului de campionat.
Astăzi, amical cu
Dinamo II la București
CS Mioveni va disputa astăzi primul
joc amical de la revenirea din cantonamentul de la Băile Felix.
Galben-verzii vor merge la București pentru a întâlni pe Dinamo II,
partida urmând a avea loc pe terenul sintetic din cadrul
complexului din Ștefan cel Mare. Sâmbătă, CS Mioveni va juca cu CSM
Slatina, iar săptămâna viitoare, alte trei meciuri: cu Piatra Olt,
cu Atletic Bradu și cu FC Argeș.
Au venit Ciucur și
Obrea
De luni, la antrenamentele
Mioveniului au venit și doi jucători noi: mijlocașul Ciucur și
portarul Obrea. Ciucur este născut în 1990 și a mai jucat la
Internațional Curtea de Argeș și Pandurii Tg. Jiu, în timp ce
Cobrea a apărat poarta Ceahlăului Piatra Neamț, după care a evoluat
la echipa a doua a clubului italian Udinese.
Articol scris de Silviu
Mihai