Nagy: „Nu am refuzat UTA, ci incertitudinea de la club”

Marius ANGHEL 28 Aug. 2013, 17:00 Seria 2
Nagy:** „Nu am refuzat UTA, ci incertitudinea de la club

Contactându-l pe antrenorul care – poate – a făcut cele mai mari sacrificii pentru echipa fanion a Aradului între anii 2009 și 2012, Adrian Marțian credea că va rezolva fără doar și poate problema băncii tehnice. Fără a se ajunge la discuții concrete despre contract, Roland Nagy a cerut doar stabilitate și normalitate la echipă, ceea ce omul de afaceri dejean nu poate asigura în momentul de față. În aceste condiții, jucătorii au rămas tot pe mâna lui George Neagu, iar asta l-a cam deranjat pe viitorul patron al „textiliștilor”.

Plecat la Cluj pentru a-și plânge mama decedată marți noapte, Adrian Marțian a fost surprins să afle că Nagy nu a condus antrenamentul de miercuri după-amiază și l-a sunat să-i reproșeze asta. Fostul mijlocaș i-a explicat politicos că prin simpla sa revenire pe banca „Bătrânei Doamne” nu rezolvă absolut nimic și că sunt altele prioritățile la club.

„Poate domnul Marțian s-a supărat pe mine, însă nici dacă mă numeam Mourinho nu puteam scoate eu clubul din impas în situația existentă acum. Nu am refuzat și nu voi refuza niciodată UTA, dar incertitudinea de la club pot să o refuz. Nu am vorbit deloc de bani, de contractul meu, ci doar de rezolvarea problemelor legate de jucătorii cu care voi lucra, dar și de restul membrilor staffului tehnic. Mă refer la Dan Stupar, Dan Țapoș, care până să coboare din nou în iarbă trebuie să-și încaseze niște restanțe financiare. Alături de noi ar fi și > (n.a. Ionuț Popa), dar nici în cazul său nu s-au clarificat lucrurile din câte știu eu. Și, din păcate, suntem în ceasul al 24-lea, peste 10 zile UTA debutează în campionat la Oradea…”, a fost regretul lui Roland Nagy.

Așa stând lucrurile, Marțian e nevoit să se orienteze spre alți antrenori, cel mai probabil din afara Aradului. Între timp, de antrenamente se ocupă tot George Neagu, agreat de toți jucătorii aflați în curtea „Bătrânei Doamne”.

Miercuri, utiștii au efectuat două ședințe de pregătire pe arena ICRTI, columbienii și germanul Oberhauser făcând cunoștință cu celebra bază sportivă de pe Câmpul Liniștii.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 28 Aug. 2013, 17:00 Seria 2
Pe aceeași temă