Mușat: „Vreau să promovez cu Universitatea”

19 Aug. 2009, 13:36 Seria 2
Mușat:**

Universitatea Cluj a ajuns azi la un acord cu Dinamo pentru un împrumut al lui Nicolae Mușat (fundaș stânga, 22 de ani) pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare definivită vara viitoare.

 

Nicolae Mușat a fost aproape de un transfer în această vară la Astra Ploiești, însă antrenorul Ion Moldovan a renunțat la el, iar jucătorul s-a întors în “Groapă”.

 

„Este adevărat că m-am înțeles cu Universitatea, miercuri seara voi susține primul antrenament sub comanda lui Palilla. Vreau să promovez cu echipa în Liga I în acest sezon. Universitatea Cluj este o echipă cu tradiție la fel ca și Dinamo, ambele au suporteri foarte înfocați, iar acesta este un lucru bun. Mă bucur că am ajuns la Cluj”, a spus Mușat pentru liga2.ro.

De asemenea jucătorul recunoaște că îi va fi ușor să se adapteze la stilul italian al echipei. “Am mai lucrat cu antrenori italieni, Zenga și Bonetti. Sunt sigur că mă voi înțelege bine și cu domnul Pallila”, a mai declarat fundașul

ProSport de Transilvania a anunțat marți că Nicolae Mușat este cu un picior în curtea Universității Cluj.

Mușat ar putea debuta în week-end, în disputa cu FC Baia Mare.


Partida “U” – FC Baia Mare va fi televizată în direct sâmbătă, de la ora 11:00, de ProTV Cluj și Sport.ro.

 

Articol scris de Andra LUPOU

19 Aug. 2009, 13:36 Seria 2
Tags:
Pe aceeași temă