Octavian Popescu are 25 de ani și, din acest sezon, a devenit
titularul postului de portar la CS Mioveni. Tânărul are o
responsabilitate foarte mare, deoarece îi calcă pe urme lui Iulian
Ilie, goalkeeperul care va împlini 38 de ani și care a apărat ani
buni poarta Mioveniului, reușind și o promovare în Liga I.
„Responsabilitatea este mai mare acum, normal, dar sper
să apăr în cât mai multe meciuri și să ajut echipa să promoveze.
Mi-a dat încredere nea Cristi și sper să nu-l dezamăgesc. Am venit
la Mioveni să fiu titular și acum, în acest sezon, mi s-a dat
credit”, ne-a spus Octavian Popescu.
Portarul este ajutat foarte mult în misiunea lui și de fostul
goalkeeper, dar și de actualul antrenor cu portarii, despre cei doi
spunându-ne: „Ilie mă încurajează înainte de fiecare
meci. Iar cu nea Garci mă sfătuiesc mereu. Îmi explică tot timpul
ce să fac pe parcursul meciului, ce să le transmit jucătorilor. La
începutul campionatului, Cristi Negru mi-a zis să dau încredere
echipei și să joc cât mai bine. Iar dacă nu se întâmpla așa, cred
că mă scotea…”.
Noul portar al Mioveniului are și o supărare: a luat două goluri
în cele cinci partide disputate până acum.
„A fost un gol cu ACU, din lovitura liberă a lui
Bundea. Poate, dacă plecam mai înainte, puteam scoate… Dar putea
schimba colțul… Iar golul cu Iașiul a fost imparabil. Poate că,
dacă am fi fost doi portari, am fi putut scoate acea
minge…”, spunea, zâmbind, Octavian Popescu.
Articol scris de Silviu
Mihai