Mioveniul vrea a doua victorie din campionat: „Vom avea cu si­gu­ranță un meci aprig disputat”

Marius ANGHEL 18 Oct. 2013, 18:20 Seria 2
Mioveniul vrea a doua victorie din campionat:**

CS Mioveni va întâlni, mâine dimineață, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, pe Univer­sitatea Craiova, într-un meci ce va conta pentru etapa a 7-a a Ligii a II-a. Gal­ben-verzii vin după o înfrângere în deplasarea de la Bistrița, în timp ce oltenii sunt neînvinși în actuala ediție de campionat.

Antrenorul galben-verzilor are însă încredere în elevii săi că vor face o partidă bună și că vor juca cu deter­minarea cu care au evoluat și în precedentele partide.

Prezent, ieri, la o con­ferință de presă la Pitești, Ion Moldovan a vorbit despre acest meci, spunând că trebuie să ne așteptăm la o partidă aprig disputată.   

„Suntem în fața unui meci des­tul de dificil, pentru că întâl­nim o echipă cu jucători consa­crați, care au o experiență destul de mare în ligile superioare. În ce ne privește, chiar dacă am pier­dut la Bistrița etapa trecută, mo­ralul nostru și procesul de instruire merg din ce în ce mai bine. Sâmbătă, vom avea cu si­gu­ranță un meci aprig disputat, cum au fost mereu partidele în­tre argeșeni și echipele din Cra­io­va. Așa va fi și acum, iar spec­ta­colul va fi asigurat. Înainte de acest meci, adversarii noștru au o poziție în clasament care îi a­van­tajează, fiind pe locul II. E­ta­pa trecută, am pierdut la Bistrița, un­de, ca la orice meci, jocul gre­șeala așteaptă, iar cei care au gre­șit am fost noi. În acestă săp­ătmână, am încercat să remon­tăm jucătorii fizic și psihic. După Glo­ria Bistrița, întâlnim o nouă formație neînvinsă în acest cam­pionat, Universitatea Cra­io­va. Ne dorim să câștigăm, iar în me­ciurile de acasă trebuie să ob­ți­nem victorii, pentru că altfel lu­cru­rile iau o turnură pe care nu o vrem. CS Mioveni și Univer­si­ta­tea Craiova sunt două echipe care au evoluat în Liga I și două echipe care își doresc să joace din nou în Liga I. Îmi doresc ca ju­cătorii mei să aibă același an­gajament pe care l-am văzut că l-au avut în meciurile de până acum”, a declarat Ion Moldovan.

Articol scris de Silviu MIHAI

Marius ANGHEL 18 Oct. 2013, 18:20 Seria 2
Pe aceeași temă