Lucrurile încep să se miște la FC Bihor. Marți, la sediul din strada Iosif Vulcan, omul de afaceri clujean Mihai Giurgiu a fost acceptat ca asociat în cadrul clubului, totodată acesta fiind numit și președinte al Comitetului Director. De asemenea, Mircea Fodor a fost desemnat ca președinte executiv al orădenilor, toate aceste decizii fiind luate de Adunarea Generală a Asociaților clubului FC Bihor.
„Domnul Mihai Giurgiu a intrat ca și membru fondator, totodată și finanțator al clubului FC Bihor și am hotărât, în unanimitate de voturi, ca dânsul să fie și președinte clubului. Îi mulțumesc foarte mult fostului președinte al clubului FC Bihor, Mircea Fodor, pentru că și-a asumat responsabilitatea de a conduce clubul în momente, spun eu, foarte grele și în care nu multă lume și-ar fi dorit să vină în această funcție. Îi mulțumesc pentru optimismul pe care l-a avut până în ultimul moment, că va găsi, va aduce și cred că s-a rugat foarte mult să găsească un investitor pentru clubul FC Bihor”, a declarat, citat de fcbihor.ro, la conferința de presă de după ședința AGA, Florin Bogdan, unul dintre membrii Adunării Generale a Asociaților clubului.
Giurgiu: „Am venit la Bihor cu foarte mare entuziasm”
Astfel, după mai multe runde de discuții purtate între omul de afaceri clujean și conducerea Consiliului Județean s-a ajuns la o înțelegere între părți, înțelegere parafată de membrii AGA și care vine să salveze situația de la club orădean de fotbal.
„Este un lucru pe care mi l-am dorit de mult timp, de când am început negocierile, de când am început de fapt să intru în lumea fotbalului, asociat în școli de fotbal și chiar în ultimul timp finanțator la un centru de copii și juniori. Mi-am dorit să ajung să continuu proiectul de la copii și juniori, să trec spre seniorat, crezând în calitățile fotbalistice pe care le avem și noi, dar din păcate neinstruite și ne puse pe drumul competițional cel bun. Am venit la Bihor cu foarte mare entuziasm, sprijinul autorităților este foarte important. Negocierile au fost de lungă durată, asta înseamnă că aceste negocieri sunt cele mai bune care puteau fi făcute, pentru mine, pentru Consiliului Județean și pentru club. Îi mulțumesc domnului Mircea Fodor. El se va ocupa de acum de partea sportivă, iar eu de cea administrativă, financiară. Pentru mine partea cea mai ușoară a trecut, acum începe adevăratul chin. Situația echipei nu mai necesită nici ore de întârziere”, a declarat, la rândul său, noul investitor, Mihai Giurgiu.
Fodor: „Practic o luăm de la zero și mai sunt zece zile”
Cel care l-a adus la Oradea pe omul de afaceri clujean și care a insistat pentru el a fost Mircea Fodor, președintele clubului, care acum, în noua structură a devenit președinte executiv. „Acum două luni și o săptămână am dat un SMS la cineva și cel care mi-a dat numărul a zis: „Domnule, în nebunia matale ce vrei?”, să vorbesc cu un om. În urma SMS-ului am fost refuzat, am mai insistat cu un al doilea SMS și mi s-a spus: „vorbim mâine”, pentru ca după două luni și o săptămână, să ajungă să devină conducătorul acestui club. Îl felicit și mă felicit, pentru că am crezut în el și în mine. În continuare, munca abia acum începe. Este foarte greu, când mai sunt zece zile și dacă vă spun minusurile lui FC Bihor, umpleți o foaie, în primul rând neachitate datorii FRF și AJF, niciun contract cu niciun jucător, restanțe salariale la jucători, niciun contract cu niciun antrenor, restanțe salariale la antrenori, în club nu mai există oameni care să lucreze… Deci practic o luăm de la zero și mai sunt zece zile. Omologarea stadionului nu este făcută încă. Toate acestea datorită faptului că n-au fost bani, nu că n-aș fi vrut să le fac, că nu aș fi avut chef, ci problema banilor. Sper ca odată cu această zi să intrăm în normalitate”, a declarat la rândul său, citat de fcbihor.ro, Mircea Fodor.
În acest context, zilele următoare sunt așteptați să intre și primii bani în club, cel care îi va vira primul fiind Mihai Giurgiu, urmând ca săptămâna viitoare Consiliul Județean Bihor să ratifice, într-o ședință, schimbările de la FC Bihor și să voteze suma prevăzută pentru acest an pentru club.
Până atunci, „deja discutăm de cazările la jucătorii care vor veni de la Academia Mihai Georgescu din Cluj”, după cum a precizat Mihai Giurgiu. Alături de aceștia vor mai fi cooptați în cadrul echipei și alți fotbaliști mai experimentați, pentru ca echipa să facă față noului sezon competițional, care se anunță a fi foarte greu.
În ceea ce privește baza sportivă, noua conducere a clubului FC Bihor a dat asigurări că Primăria Municipiului Oradea va pune la dispoziția clubului, gratuit, cu utilități inclusiv, atât Stadionul Iuliu Bodola, cât și Stadionul Motorul.
Foto: FC Bihor