Patronul echipei Jiul, Alin Simota, nu a scăpat prilejul de a
arăta din nou cu degetul spre factorii locali. De asemenea
finanțatorul s-a arătat în mare mulțumit de evoluția echipei sale
în prima jumătate a campionatului.
„În condițiile în care implicarea factorilor locali a
fost zero la această echipă, eu mă declar în mare parte mulțumit.
Am început bine sezonul, dar la un moment dat comprimarea
meciurilor noaste ne-a dat planurile peste cap. A fost o tâmpenie
amânarea unor partide care nu-și aveau rostul. Important pentru
echipa mea este faptul că ținem contactul cu plutonul fruntaș și că
avem sub noi în clasament echipe cu tradiție în fotbal. În fruntea
clasamentului sunt echipe care se bucură de o susținere financiară
consistentă. Mă așteptam la mai multe de la jucătorii mei, dar zic
eu că nu e rău nici așa”, a declarat Simota.
Acesta a afirmat că nu dorește să comenteze gestul celor șapte
jucători care au băgat memorii pentru a deveni liberi de contracte.
„Nu vreau să comentez ceea ce au făcut
ei”.
Articol scris de Loredana
Juglea