Meci greu pentru Olimpia sâmbătă în etapa a 8-a a ligii a 2-a. La Satu Mare va veni FC Bihor Oradea, echipă ce a reușit etapa trecută să învingă cu 1-0 pe ASA Târgu Mureș. Fost jucător la FC Bihor în sezonul 2011, fundașul Cosmin Iuhas crede că a venit momentul ca Olimpia să obțină o nouă victorie în seria vest și spune că istoria întâlnirilor recente dintre cele două formații e favorabilă galben-albaștrilor.
Iuhas, care a jucat toate minutele în primele șapte etape ale campionatului, e convins că după două rezultate de egalitate cu siguranță va veni și victoria asta dacă se respectă parcursul de până acum al echipei. Iuhas se bazează pe faptul că după primele două etape în care Olimpia a remizat cu FC U Craiova și Metalul Reșița a urmat apoi succesul cu ASA Târgu Mureș de pe teren propriu.
„Nu e nimic special pentru mine. Am jucat la Oradea și atât, mai am prieteni acolo, dar acum asta nu mai contează. Important e să câștigăm și să rămânem în prima parte a clasamentului. După două remize cu Motru și Slatina, dacă se respectă parcursul nostru din primele etape atunci sâmbătă urmează o victorie”, ne-a spus Iuhas.
Olimpia și FC Bihor s-au întâlnit sezonul trecut în Cupa României iar sătmărenii s-au impus cu 3-2, apoi în vară cele două echipe au remizat, 1-1 într-o partidă amicală. Partida Olimpia-FC Bihor se va juca sâmbătă de la ora 11.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest