Marian Iancu a făcut câteva clarificări legate de afirmațiile lui Gheorghe Chivorchian. Șansele ca Poli să ia licența încă mai există, datorită amânării datoriilor către cluburile Benfica, Banik Ostrava și Slovan Liberec, însă conducătorul clubului alb-violet recunoaște că aceste șanse sunt mici.
„Îi admir declarația domnului Chivorchian. El a fost implicat mai mult decât mine în relația aceasta pe plan local cu autoritățile, care și-au bătut joc de noi. Ciuhandu nu a făcut nimic pentru Timișoara în 16 ani și a îngropat-o pe Poli de două ori. Ostaficiuc la fel, nu a făcut nimic pentru Timișoara în toți acești ani și nici măcar pentru el nu cred că a făcut. Despre licență, pot să spun că trăim în România și se pot întâmpla multe, de exemplu ce s-a întâmplat cu Sibiul, dar șansele care există să luăm licența sunt mici, ca procente. Comisia de licențiere va lua probabil act de faptul că nu am achitat în termeni normali și se pot face derogări sau nu”, a declarat Marian Iancu pentru Pro Sport.