Conducerea echipei de Liga a doua, FC Maramures Universitar Baia Mare, a trimis adrese atat catre conducerea Consiliului Judetean Maramures, cat si spre Consiliul Local si Primaria Baia Mare, pentru a solicita stabilirea unor parteneriate care sa asigure echipei linistea financiara necesara pentru parcursul in esalonul secund al fotbalului romanesc in sezonul 2012-2013. Raspunsul, din cate a informat presedintele FCMU, Dan Hotico, a venit deocamdata din partea Primariei, o discutie urmand a avea loc pe aceasta tema in cursul zilei de maine.
„Pana la reunirea echipei, la inceput de iulie, doresc sa stiu exact pe ce ne putem baza in sezonul care vine. Pentru ca, fara o anumita siguranta financiara, nu putem porni din nou la drum. Eu nu doresc sa ajung sa fiu categorisit ca si Heinrich Schorsch, de aceea eu am facut prima oferta aici, in Baia Mare, desi am primit variante din alte parti din tara, echipa fiind atractiva dat fiind ca nu are nicio datorie. Eu astept niste variante din partea autoritatilor locale”, a declarat presedintele Hotico.
Acesta a marturisit ca – din alte zari fotbalistice – nu numai echipa pare atractiva, ci si unii dintre jucatori. Steliano Filip, de exemplu, cel care a fost jucatorul FCMU pana in aceasta vara, este in probe la Dinamo Bucuresti, dupa cum a informat Hotico. „Curtat este si Alin Roman, pentru care a venit oferta din Liga 1. Roman este, insa, jucatorul nostru pana la terminarea junioratului, cu obligatia de a-si prelungi intelegerea pe inca trei ani cu echipa la care termina junioratul. Oferta a venit si pentru Samuel Feraru, cel care este in aceeasi situatie cu Roman. Pentru Feraru oferta a venit de la o echipa de liga a doua din Italia. Tot din Liga a doua italiana am primit oferta si pentru Mihai Istrofor, cel care este sub contract cu echipa noastra pana in 2016”, a oferit cateva exemple Hotico.
Fara sa faca nominalizari, presedintele FCMU a mentionat ca sunt si jucatori interesati sa vina sa evolueze in Liga a doua pentru Baia Mare, jucatori care ar avea puterea sa faca iubitorii de fotbal sa revina in numar mai mare pe stadionul „Viorel Mateianu”.
Totul depinde, din spusele presedintelui, de sprijinul pe care il va primi din partea autoritatilor locale in sustinerea financiara a echipei, Hotico marturisind ca pana la reunirea echipei se va decide asupra viitorului FC Maramures Universitar Baia Mare.
Sursa: eMaramureș