Hotico face dezvăluiri: „Câțiva jucători au încercat să vândă un meci”

15 Feb. 2012, 16:26 Seria 2
Hotico face dezvăluiri:**

Dan Hotico, președintele clubului FC Maramureș Universitar (FCMU), a făcut o dezvăluire bombă în cadrul întâlnirii pe care conducătorii cluburilor de fotbal din diviziile inferioare au avut-o la sediul Federației Române de Fotbal (FRF). Hotico a spus că are dovezi clare că, în perioada 2009-2010, un grup de jucători de la FC Baia Mare ar fi trucat meciuri în schimbul unor sume de bani. Președintele clubului băimărean nu a vrut să dea niciun nume, însă a confirmat că jucătorii la care a făcut referire sunt printre cei cu care clubul se află în litigiu din cauza unor salarii pe care nu le-au primit.

„La noi a fost vorba despre un singur meci. Au fost câțiva jucători care au încercat să vândă un meci, însă eu am aflat și am oprit toată treaba. Nu vreau să vă dau nume, însă pot să vă spun că jucătorii de care spuneam sunt printre cei la care avem datorii. Mi s-a spus să iau legătura cu comisia Împotriva Trucării Meciurilor și ei o să analizeze situația”, a declarat, pentru eMaramureș, Dan Hotico, președintele FCMU.

Mircea Sandu, președintele FRF, a ținut să îi atenționeze pe conducătorii de cluburi în privința mafiei pariurilor și a precizat că DNA monitorizează cu mare atenție această afacere ilegală și că vor urma și rețineri.

Gruparea de sub „Dealul Florilor” are restanțe financiare către jucătorii Robert Roszel, Dănuț Somcherechi, Radu Ernszt și Cristian Iatu. Suma totală care ar trebui plătită către jucătorii respectivi se ridică la aproximativ 12.000 de euro, informează eMaramureș.

15 Feb. 2012, 16:26 Seria 2
Pe aceeași temă