Haosul continuă la FC Bihor: Silaghi a demisionat din funcția de antrenor principal. Orădenii speră să achite cel târziu miercuri datoriile către arbitri

Marius ANGHEL 20 Oct. 2015, 16:24 Seria 2
Haosul continuă la FC Bihor: Silaghi a demisionat din funcția de antrenor principal.** Orădenii speră să achite cel târziu miercuri datoriile către arbitri

Aflat la un pas de excluderea din campionat după ce runda trecută nu a fost programat în meciul cu Chindia Târgoviște, FC Bihor Oradea a mai primit o lovitură astăzi. Ce-i drept, demisia antrenorului principal Gheorghe Silaghi (foto, în dreapta), căci acesta este noul șoc pe care echipa îl suferă, nu este unul surprinzător. Tehnicianul și-a anunțat în ultimul timp disponibilitatea de a fi înlocuit, însă situația delicată în care s-a ajuns l-a determinat să plece și să nu mai aștepte ca șefii să găsească un alt antrenor.

Prezent alături de președintele Mircea Fodor, Silaghi și-a prezentant demisia într-o conferință de presă organizată la Stadionul „Iuliu Bodola”. Acesta a spus că a sperat tot timpul ca lucrurile se vor îndrepta, însă s-au acutizat și mai rău, au devenit insuportabile și pe el l-au „cam doborât”. Antrenorul demisionar a mai declarat că problemele de la FC Bihor i-au „ajuns până peste cap”.

„Astăzi mi-am dat demisia. L-am anunțat pe domnul președinte azi dimineață. Motivele sunt multiple, nu aș dori să le expun acuma, nu aș dori țin un discurs pe seama asta, sunt și personale și de ordin profesional și de ordin sportiv, sunt multiple. Atât doresc să spun că atunci când am preluat această funcție, speram tot timpul că se vor îndrepta lucrurile și vom reuși să trecem peste probleme, din păcate problemele s-au acutizat, devenind mai mari, mai insuportabile și cel puțin pe mine m-au cam doborât. Repet, nu caut vinovați, nu este nici menirea mea să caut eu vinovați, nici nu am participat la discuții, nu știu cine, ce parte are dreptate, cine, ce și cum a greșit sau din ce cauza nu vin banii la FC Bihor. Sunt alții în măsură să lămurească această problemă. Mie însă, sincer vă spun, mi-a ajuns până peste cap. M-am consultat și cu familia, am spus și domnului președinte, hotărârea mea este clară, este fără echivoc și aș dori ca pe mai departe să rămân doar la un anumit nivel, la nivelul de copii, cel puțin deocamdată. Menționez însă că și unele probleme de sănătate m-au determinat să iau această decizie”, a spus, citat de fcbihor.ro, Gheorghe Silaghi, care a precizat că prin acest gest nu neapărat a dorit să tragă un semnal de alarmă sau să creeze un șoc la echipă și a subliniat că și în continuare va fi alături de club și de echipă: „Le-am comunicat și băieților, le-am mulțumit, le-am spus că în continuare voi fi alături de ei. Voi continua să ajut clubul, dacă cineva îmi va cere vreun sfat oricând pot să-l ofer, dacă se va considera că pot să dau un sfat, dacă nu, voi rămâne un suporter și un susținător al clubului”.

Fodor: „Să vedem ce facem, cu cine vom continua, cum vom continua”

Președintele Mircea Fodor a primit vestea marți dimineață, n-a putut face decât să o accepte și a vorbit despre persoanele care se vor ocupa despre pregătirea echipei pentru meciul din weekend. „Azi dimineață la ora 9 am fost informat de domnul Silaghi că nu mai vrea să continue. Cu părere de rău spun că trebuie să ne despărțim. Din punct de vedere sportiv, pentru mine, el a fost sprijinul meu în aceste 5-6 luni cât am condus acest club. Îi mulțumesc din suflet pentru ce a făcut la această echipă. Sper și sunt convins că va fi alături de mine în continuare. Până la meciul de duminică, se va ocupa Claudiu Mutu de echipă. Sper să fie și domnul Silaghi alături de el totuși, să-l supervizeze, urmând ca după meciul cu UTA să vedem ce facem, cu cine vom continua, cum vom continua”, a spus, citat de fcbihor.ro, Mircea Fodor.

Datoriile către arbitri vor să le achite marți sau miercuri

Conducătorul clubului orădean a precizat vis-a-vis de jocul de duminică, cu UTA Bătrâna Doamnă, de pe teren propriu, că sunt șanse ca acesta să se dispute. „În cursul zilei de astăzi, cel târziu mâine, voi face plata la Federație. Sper, nimic nu-i sigur. Apoi se va disputa jocul în condiții normal. E normal să ne agităm un pic, pentru că și Federația Română de Fotbal m-a avertizat, dat fiind faptul că meciul va fi televizat, să nu încurcăm, dar sperăm să nu încurcăm. Oricum, dacă până miercuri nu facem plata, este clar că meciul nu va fi televizat”, a completat Mircea Fodor, care a dorit să mai facă totuși și un apel către suporterii echipei, să fie prezenți într-un număr cât mai mare duminică la jocul cu UTA. „Oricine care mai simte ceva față de acest club, să vină la stadion, duminică, la ora 11, să susțină această echipa, pentru că așa cum am spus-o și cum o mai repet, această echipe nu este nici a mea, nici a presei, nici a antrenorilor, este echipa orașului, a județului. Știu că la multă lume le e lehamite de cuvântul FC Bihor, dar în situația în care este acum echipa poate că dacă vor veni ei, aportul lor, cât este el, ar aduce un imbold echipei”, a afirmat președintele clubului.

Conform antrenorului Gheorghe Silaghi, jucătorii de la FC Bihor au fixat programul de antrenamente din această săptămână, iar „secundul” Claudiu Mutu va conduce ședințele de pregătire pentru jocul cu UTA Bătrâna Doamnă, la care jucătorii se vor prezenta, cu condiția să fie plătite baremurile de arbitraj.

FC Bihor ocupă după nouă etape desfășurate în Liga 2 locul 11 din 14 în Seria a II-a. Orădenii au 10 puncte acumulate, însă au și o neprogramare în cont, iar o a doua astfel de pedeapsă îi va duce la excluderea din campionat.

Foto: FC Bihor

Marius ANGHEL 20 Oct. 2015, 16:24 Seria 2
Pe aceeași temă