Grigoraș explică de ce nu a preluat pe CSU Craiova: „Nu mă puteam arunca în necunoscut”

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 16:39 Seria 2

CS Universitatea Craiova își prezintă astăzi după-amiază noul antrenor, în persoana lui Gabi Balint. Fostul antrenor al naționalei Moldovei va avea un salariu lunar de 10.000 de euro și va trebui să promoveze echipa în Liga I. Înainte de a semnat cu Balint, oficialii din Bănie au negociat intens cu Petre Grigoraș, dar tehnicianul în vârstă de 49 de ani a declinat în cele din urmă oferta.

Grigoraș a explicat pentru ProSport motivele pentru care e refuzat pe CS Universitatea Craiova, chiar dacă oferta financiară s-a ridicat mult peste ceea ce ar putea primi de majoritatea formațiilor din Liga I. „Era foarte greu să preiau echipa în aceste condiții, când s-a jucat mai bine de jumătate din sezonul competițional. Nu cunoșteam bine nici seria și nici lotul pe care urma să-l pregătesc. Regret că a trebuit să iau această decizie, dar nu mă puteam arunca în necunoscut. Nu a fost nicio clipă vorba de bani. Din acest punct de vedere eram ca și înțeleși”, a declarat Grigoraș, care a precizat că și-ar dori ca într-o bună zi să lucreze la CS Universitatea Craiova: „Mi-aș dori să antrenez pe CS Universitatea Craiova, dar din vară. Dacă voi fi căutat, voi merge în Bănie cu mare drag. Voi avea timp să fac cantonamente, să cunosc lotul și să pregătesc echipa așa cum știu eu”.

„Balint e o alegere bună”

Petre Grigoraș a vorbit și despre Gabi Balint (foto), cel care va antrena CS Universitatea Craiova cel puțin până la vară. „Balint are un CV excelent și cred că este o alegere bună. Sper să și reușească ceea ce își propune acolo. Craiova merită o formație în Liga I”, a declarat Grigoraș pentru ProSport.

Balint preia CS Universitatea Craiova de pe locul doi al Seriei a II-a a Ligii a II-a, la egalitate de puncte, 32, cu liderul CSM Râmnicu Vâlcea.

Gabi Balint a mai antrenat până acum formațiile FC Bihor, Sportul Studențesc, Sheriff Tiraspol, FC Timișoara, FC Vaslui, naționala Moldovei și a fost antrenor secund la naționala României și la Galatasaray Istanbul.

Articol scris de Daniel REMEȘ

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 16:39 Seria 2
Pe aceeași temă