Dorit cu ardoare de oficialii CS Universitatea Craiova pentru postul de antrenor, Petre Grigoraș a analizat cu atenție oferta grupării din Bănie și a decis să refuze, motivând că nu cunoaște bine seria a 2-a a Ligii a II-a și nici lotul echipei.
„Oferta celor de la CS Universitatea este foarte bună și la început am fost tentat să o accept, dar analizând-o din mai multe unghiuri am decis să refuz. Nu le-am dat încă răspunsul și mai am timp de gândire până duminică, dar în proporție de 99 la sută nu voi veni la CSU, pentru că ar însemna să-mi încalc un principiu de bază, acela de a nu prelua o echipă din mers, în timpul campionatului. Nu cunosc lotul prea bine, nu știu ce pregătire fizică s-a făcut și nu cunosc seria a 2-a, eu am urmărit-o doar pe prima, unde joacă Farul. Nu are rost să-i încurc pe oameni, să le iau banii aiurea și să-i dezamăgesc. Eu nu fac așa, mai ales că sunt foarte apreciat pentru munca mea în Oltenia. Nu vreau ca lumea să-și schimbe părerea față de mine. Dacă mă vor dori din nou în vară, aș accepta cu mare plăcere. Nu e vorba de presiune, pentru că pe unde am lucrat eu am făcut-o numai sub presiunea rezultatelor, dar chiar nu vreau să dau greș, mai ales că orașul Craiova și-a pus mari speranțe în CSU. Le doresc baftă și sper să-și atingă obiectivul”, a declarat Petre Grigoraș pentru Gazeta de Sud.
Ținând cont de refuzul lui Petre Grigoraș, favorit la postul de antrenor al CSU, rămas vacant după demiterea lui Ovidiu Stângă, ar fi Sorin Cârțu. Există și varianta ca banca tehnică să fie ocupată de Emil Săndoi – antrenor principal, Sorin Cârțu – director tehnic.