Dubla lui Bițiș din finalul meciului a salvat prima impresie a Mureșului Deva în 2009 și a adus trei puncte sub Cetate, foarte importante în economia campionatului. Mureșul Deva a căutat toată iarna un golgheter fără să știe că are deja unul în propria curte. Mijlocașul Alin Bițiș a marcat sâmbătă două goluri în ultimele 10 minute ale partidei cu Liberty Salonta pentru prima victorie a Mureșului Deva după cinci etape. Bițiș a deschis scorul după ce a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă ușor acordată de centralul Marian Balaci la un contact în careu între Oltean și Savin (minutul ‘81) și tot el l-a majorat – șut din unghi, la capătul unei acțiuni personale (‘90) și a făcut ca reușita din prelungiri a lui Dochița – foarfecă din 10 metri, să conteze doar la impresia artistică (‘90+3).
Salonta cu ocaziile, Deva cu golurile
Până atunci ambele echipe au jucat deschis, pe poartă, dar steril. În prima repriză cele mai mari ocazii s-au derulat în careul gazdelor însă Rahoveanu a fost la post și a deviat în corner mingea trimisă cu capul de Cigan (’11) și a respins în față șutul puternic al lui Popovic (’18). Deva a început în forță repriza a doua. La trei minute de la reluare, Lintaru a țintit bara transversală de la 17 metri. După deschiderea scorului Cigan a avut golul egalizator în vârful bocancului, însă de la 3 metri a trimis pe lângă (’83), iar căpitanul Salontei Laurențiu Rus l-a mai evidențiat încă odată pe Rahoveanu (’85).
“ Bițiș este un jucător de sclipire. De aceea îl țin pe teren tot meciul pentru că are execuții cu care poate rezolva un meci. “
Gheorghe Barbu, antrenor Mureșul Deva
Â
Articol scris de Sami Tamaș
Â