ASU Poli a câștigat la limită, scor 2-1, amicalul cu Luceafărul Oradea, desfășurat astăzi pe terenul sintetic din Salonta. Testul dintre cele două echipe din Liga 2 era aproape să nu se joace după ce suprafața de joc a fost acoperită cu un strat gros de zăpadă în urma ninsorii căzute în ultima noapte. Oficialii timișoreni și bihoreni au convenit totuși ca amicalul să se joace, iar antrenorii să se limiteze la urmărirea efortului depus de proprii jucători.
Prima ocazie a amicalului a fost ratată de noua achiziție a Luceafărului. Atacantul Marius Matei (13) a trimis peste poartă dintr-o poziție bună, însă cei care au înscris au fost timișorenii, contrar cursului jocului, așa cum relatează Druckeria. Gălan a deviat spre poartă o minge centrată din corner, iar din Balea (28), fundașul bihorenilor, a ricoșat în poartă.
În repriza secundă, poliștii au fost mai prezenți în jumătatea adversă, dar „luceferii” au fost mai aproape de gol. Matei (60) a solicitat un penalty din duelul cu Telescu, însă arbitrul întâlnirii a lăsat jocul să continue. La această fază, fundașul Politehnicii a suferit o întindere la coapsă și nu a mai putut continua amicalul. Astfel că timișorenii au evoluat în inferioritate numerică, antrenorul Sorin Brîndescu luând această decizie după ce jucătorii schimbați plecaseră deja la vestiare.
În superioritate numerică, Luceafărul a restabilit imediat egalitatea pe tabelă la șutul din lateral dreapta al lui Țegle (69). Însă, chiar și cu un om mai puțin, Poli a punctat decisiv pentru a-și asigura victoria. După ce Vucea (85) a scăpat pe contraatac, dar a trimis în bară din situație de unu la unu cu portarul, Bădăuță a recuperat, a trimis pentru Ungureanu, iar acesta a marcat simplu.
În această repriză, antrenorul Sorin Brîndescu l-a testat în poartă pe tânărul Ricardo Filip (19 ani), care va rămâne în continuare în probe. Puștiul a fost crescut la CSS Turnu Severin și în ultimele sezoane a evoluat în Liga 3 la Sporting Turnu Măgurele și CS Podari.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical
Luceafărul Oradea: Goia (Began 46) – Balea (Fl. Drăgan 60), Hlinca (Bactăr 46), Cordoș (D. Costea 69), I. Ban (I. Ursu 67) – C-tin. Roșu (Balla 60), Feher (Țegle 46), Codoban (Bedea 46), Predescu (Miholca 46) – Arnăutu (Cuc 66), Matei (Chiș Toie 55). Antrenor: Cristian Lupuț
ASU Poli: Gîrlea – Bilia, Telescu, Cr. Gălan, Ghinescu – Nicolescu – Teuț, Birău, Gorovei, Bîte – Șt. Blănaru. În repriza a doua, s-a aliniat formula: R. Filip – Bilia, Telescu, Cr. Gălan, Ghinescu – Măd. Stancu – Neamțu, Giuricici, Ad. Ungureanu, Vucea – Bădăuță. Antrenor: Sorin Brîndescu
Pentru ASU Poli în această săptămână urmează alte două meciuri amicale. Sâmbătă, de la ora 12:00, va primi, la Baza 2, replica echipei CSM Lugoj, iar duminică se va deplasa în Ungaria, la Gyula, pentru un test cu Szeged 2011.
Foto: Druckeria