Golgheterul Fortunei e pregătit să facă pasul spre Liga 1: „Se putea și mai bine, dar suntem mulțumiți și cu locul secund”

Marius ANGHEL 20 Dec. 2014, 17:01 Seria 2
Golgheterul Fortunei e pregătit să facă pasul spre Liga 1:**

Dacă în Seria I FC Voluntari este surpriza campionatului, în Seria a II-a putem să-i trecem la acest capitol pe prahovenii de la AFC Fortuna. Echipa din Poiana Câmpina este și ea nou-promovată în Liga 2 și a încheiat prima parte a sezonului pe locul secund, în spatele mult mai titratei ACS Poli Timișoara.

Fortuna a strâns după 15 etape 26 de puncte, la fel ca ocupanta locului 3, Metalul Reșița, însă are cu șapte puncte mai puțin față de ACS Poli, astfel că un gând la promovare este un obiectiv destul de îndrăzneț pentru acest sezon. În schimb, trupa pregătită acum de Aurelian Stamate se poate lăuda la finalul anului cu cel mai bun atac din Seria a II-a, cu 25 de goluri înscrise, adică cu două mai multe față de timișoreni, și cu o invincibilitate în deplasare pierdută abia în ultima etapă, atunci când a cedat incredibil cu 4-5 la Tărlungeni.

Despre parcursul prahovenilor în Liga 2 a vorbit, sâmbătă, la Sport Total FM, Valentin Munteanu, unul dintre cei mai talentați jucători pe care îi are Fortuna în lot. „Știam că echipa de la Voluntari este una experimentată, cu jucători de valoare. Așa știam și de noi că putem face o figură frumoasă. Mă așteptam mult mai mult de la noi. Se putea și mai bine, dar suntem mulțumiți și cu locul secund. Mă bucur că am reușit să marchez mult și sper să reușesc și în retur. Eu cred că sunt pregătit să fac pasul și spre Liga 1. Dacă nu, voi merge mai departe cu Fortuna. E mai greu să promovăm sezonul acesta, pentru că Timișoara este o echipă puternică. Seria a doua este mult mai dificilă față de cum era când jucam în seria întâi”, a spus fotbalistul în emisiunea „Fotbal la matineu”.

Munteanu este cel mai bun marcator al Fortunei cu cele 7 goluri reușite în acest sezon și împarte primul loc în clasamentul golgheterilor Seriei a II-a cu Vasile Buhăescu de la Metalul Reșița.

Mijlocașul lansat în fotbal la Galați regretă situația grea prin care trece cluburile din județul natal. „Îmi pare rău ca Oțelul trece printr-o perioadă dificilă, dar cel mai mult îmi pare rău de dispariția echipei Dunărea, pentru că eu acolo am crescut. Mi-au dat lacrimile când am auzit că a dispărut echipa”, a mai spus Munteanu.

Marius ANGHEL 20 Dec. 2014, 17:01 Seria 2
Pe aceeași temă