Gol direct din corner!

Mihai Andries 05 Oct. 2010, 14:11 Seria 2
Gol** direct din corner!

Iulică Vladu a marcat sâmbătă cel mai frumos gol al meciului
câștigat de CS Mioveni la Lupeni cu 3-0. Mijlocașul de bandă stânga
a deschis scorul în minutul 5 al partidei, direct din corner,
mingea centrată de el de la colțul terenului poposind direct în
plasă.

Iulian, cum a fost la Lupeni?

– Mai ușor decât ne așteptam. Minerul este acum o echipă
slăbuță, față de ce era aici anul trecut. Ne așteptam la un meci
greu și la o altă replică din partea lor. Dar nu prea ne-au pus
probleme, asta și pentru că noi am jucat foarte bine.


A fost un joc total schimbat față de cel cu Vâlcea, de
acasă…

– Da, am făcut un meci foarte bun acum, în comparație cu cel de
acum două săptămâni, cu CSM Râmnicu Vâlcea. Am încercat să arătăm
conducerii că alta este fața echipei și a noastră. Oamenii au fost
la meci și au văzut că putem juca și altfel, adică mult mai
bine.

Ai deschis scorul…
– Am marcat direct din corner. Trebuie să fiu sincer și să
recunosc că nu am vrut să dau direct gol din corner, dar este o
fază exersată la antrenamente, cu centrarea mea în 6 m, pe scurt,
unde trebuie să apară Ayza. A venit și acum Ayza, dar nu a dat în
ea, gazdele au fost derutate în careu, iar mingea a ajuns în
plasă.

Ai mai marcat astfel de goluri?
– Nu, e prima oară când dau direct din corner.

Cum vezi parcursul în continuare?
– Sperăm să facem numai meciuri bune în continuare și să ne
îndeplinim obiectivul. Mai sperăm totodată ca oamenii din conducere
să fie în continuare lângă noi, așa cum au fost acum, și dacă este
liniște, vor fi și rezultate.

După meci ai fost felicitat pentru victorie sau pentru
gol?

– Pentru victorie. Asta era important pentru noi. Nu contează
cine dă gol, important este să câștige echipa și va fi
bine.

Dulcea,
la primul gol

Adrian Dulcea a reușit sâmbătă primul lui gol pentru CS Mioveni.
Atacantul a fost adus la echipă după începerea campionatului, din
postura de liber de contract, după ce a jucat anul trecut pentru FC
Argeș. Dulcea se află la al patrulea meci sub culorile
galben-verde, doar într-unul fiind titular. Sâmbătă, el a intrat pe
teren în minutul 70 și a marcat cu 5 minute înainte de finalul
partidei, după ce chiar înainte de această fază a mai avut o ocazie
în care l-a lăsat singur cu portarul pe Ayza.

Gazdele, cu un om mai
puțin

Minerul Lupeni a terminat jocul cu Mioveniul cu un om mai puțin, și
asta nu din cauză că au avut jucător eliminat. Urda de la gazde s-a
accidentat în minutul 70, atunci când tot el a avut o intrare
criminală la Vladu, în săritură la cap. Cei doi jucători au căzut
lați la pământ, au primit îngrijiri medicale minute bune, iar
pentru miner a fost nevoie de intervenția ambluanței, care l-a dus
la spital, deoarece avea fractură de piramidă nazală.

Articol scris de Silviu
Mihai

Mihai Andries 05 Oct. 2010, 14:11 Seria 2
Pe aceeași temă