Integralist în lotul grupării FC Olt Slatina, în stagiunea de toamnă, purtătorul banderolei de căpitan, Alin Gligor, se așteaptă la un meci disputat cu CS Mioveni. Formația argeșeană a fost revelația Cupei României, după ce a ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminată de CFR Cluj.
„Întâlnim o echipă bună, dar sper să plecăm neînvinși. Pe noi ne interesează punctele, nu e vorba de nicio revanșă pentru că au câștigat la Slatina. Va fi un meci dificil, dar suntem pregătiți să revenim cu un rezultat pozitiv. Au lotul puțin schimbat, dar până la ora jocului vom avea toate informațiile despre ei”, a declarat Gligor.
Fundașul central al grupării FC Olt Slatina, Alin Gligor, se așteaptă la un miniretur dificil, fiind de părere că toate echipele, indiferent de locul din clasament, pot pune probleme. Fotbalistul din centrul liniei defensive consideră CSM Râmnicu Vâlcea și Olimpia Satu Mare principalele contracandidate în lupta pentru play-off. „Orice meci este greu, indiferent cu cine jucăm. Cred că principalele urmăritoare sunt Vâlcea și Satu Mare, dar sunt sigur că ne vom menține în play-off”, a mai spus Gligor.
Meciul cu CS Mioveni se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul „Nicolae Dobrin”, din Pitești. Slătinenii vor susține, pe 8 martie, primul meci pe teren propriu din miniretur în compania celor de la CSM Râmnicu Vâlcea.
Sursa: Gazeta nouă