FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu, după eșecul de la Sânmartin de săptămâna trecută, și duminică, de la ora 12, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, va primi replica echipei Chindia Târgoviște.
Jocul se anunță dificil pentru ambele echipe. Dacă orădenii își doresc o revenire după înfrângerea din derby-ul județului, în schimb, târgoviștenii ocupă locul III și țintesc promovarea, iar o victorie la Oradea i-ar ajuta în acest sens.
Va fi o partidă interesantă și prin prisma ultimelor schimbări și decizii de la FC Bihor. Cu acest prilej va reveni pe banca tehnică antrenorul Gheorghe Ghiț, tehnician la care clubul a renunțat la începutul campionatului, însă care a fost rechemat după demisia lui Iosif Rotariu.
„Cel mai important lucru este să obținem un rezultat pozitiv din confruntarea cu târgoviștenii, chiar dacă întâlnim o echipă care ocupă locul III al clasamentului. Mai avem opt etape și sper această primă etapă s-o încheiem cu un rezultat bun”, a declarat tehnicianul Gheorghe Ghiț.
Din păcate, „roș-albaștrii” nu se vor putea baza la acest joc pe doi dintre fundași, Mihai Deaconescu și Țerban Moraru, primului fiindu-i rezilitat contractul în urma comportamentului nesportiv din meciul cu Luceafărul, iar cel de-al doilea fiind suspendat în această etapă fiindcă, în aceeași partidă, a primit cartonaș roșu.
Trebuie precizat faptul că pentru gestul nesportiv al lui Deaconescu, care după jocul de la Sânmartin a protestat vehement la arbitru, primind direct roșu, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal i-a acordat la rându-i o suspendare destul de drastică, 8 etape în care nu va avea voie să evolueze nici pentru o altă echipă.
În acest context, meciul de duminică se anunță cel puțin interesant. Partida va fi televizată de Digi Sport.
În clasament, momentan, FC Bihor are 26 de puncte și ocupă locul X, în timp ce târgoviștenii, de pe poziția a III-a, au 35 de puncte.
Sursa: Bihoreanul
Foto: photochic.ro