După eșecul usturător de pe teren propriu, din jocul de sâmbătă, în compania arădenilor de la UTA, jucătorii formației FC Bihor își îndreaptă acum atenția asupra jocului de miercuri de la Drobeta Turnu Severin, unde vor întâlni, cu începere de la ora 20, formația locală Gaz Metan, ocupanta poziției a IV-a a clasamentului, cu 7 puncte.
Echipa orădeană a făcut marți deplasarea pe malurile Dunării, urmând a se antrena acolo marți seara și miercuri.
Din păcate, garv accidentați la jocul cu UTA, Sfârlea, Mărkuș și Moraru vor lipsi, antrenorul Gheorghe Ghiț neputând conta pe serviciile lor la această dispută. În schimb, se speră să revină Muscă și Danci, aceștia fiind incluși în lotul deplasat la Turnu Severin.
Partida cu Gaz Metan Severin se constituie o restanță din cadrul etapei a III-a, când FC Bihor a cerut amânarea, fiindcă îi avea la lotul național de tineret pe Selagea și Mărkuș.
„Trecem prin momente mai dificile. Trebuie să depășim aceste momente și de aceea este important să nu pierdem la Drobeta Turnu Severin. Fiecare meci e important. Acesta este următorul. E un joc important mai ales că am pierdut acasă în ultima etapă. Sper ca jucătorii să fi trecut peste momentele dezamăgirii pricinuite de jocul cu UTA și să se concentreze la maxim pentru această partidă. Îmi doresc să facem un joc bun și să nu pierdem la Severin”, a declarat înaintea plecării antrenorul Gheorghe Ghiț.
Partida Gaz Metan Severin – FC Bihor va fi condsă la centru de arbitrul timișorean Sorin Tarcea.
Sursa: fc-bihor.ro