Gazul vrea să bată din nou UTA în acest sezon, cu al treilea antrenor pe bancă. Pustai: „Au putere mare de revenire, moral și mai ales mare încredere în forța lor” | INTERVIU

Marius ANGHEL 22 Apr. 2016, 13:43 Seria 2
Gazul vrea să bată din nou UTA în acest sezon, cu al treilea antrenor pe bancă.** Pustai:

„Bătrâna Doamnă” o întâlnește pentru a treia oară pe Gaz Metan în acest sezon, iar medieșenii sunt la al treilea antrenor. În prima rundă a campionatului, „alb-negrii” se impuneau la Arad cu Ion Balaur pe bancă (2-1), în retur l-au avut la cârmă pe Leo Grozavu (3-1), iar sâmbătă vin cu Cristi Pustai la timonă. Deși e acasă la Mediaș, „Profesorul” s-a deconectat puțin de fotbalul ligii secunde și asta pentru că a avut treabă în elită, la Pandurii, ASA Târgu Mureș, Rapid și Botoșani. Tot în Liga 1 vrea să joace din nou cu Gaz Metan și e în pole-position în seria de Vest a ligii secunde după trei victorii în play-off. Următorul hop e la Arad, unde o așteaptă UTA, formație ce le sulfă în ceafă sibienilor. SportArad.ro a realizat un interviu cu antrenorul Gazului, pe care vi-l redăm integral mai jos:

– Domnule Pustai, v-ați conectat la eșalonul secund, nu e un mic dezavantaj pentru dumneavoastră că nu cunoașteți adversarii, nivelul?
– Despre nivel nu are rost să mai vorbim, căci play-off-ul e cu totul un alt campionat. Au ajuns cele mai bune echipe, practic doar ele ne mai interesează în momentul de față. UTA în mod special, fiindcă ea e următorul nostru adversar și am avut deja ocazia să o văd cu Brașovul, la Mioveni și sper că o să primesc și un rezumat al partidei de la Târgoviște.

Ce părere v-a făcut până acum echipa arădeană?
– Ce a observat toată lumea este că au o putere mare de a reveni pe tabelă. Au fost egalați de Brașov și au întors scorul până la pauză, au fost conduși la Mioveni și au câștigat, iar la Târgoviște nu s-au descurajat deși au luat gol destul de târziu. Au egalat și acolo și au scos un rezultat bun. Asta înseamnă că au moral și mai ales mare încredere în forța lor, iar asta îi face periculoși în orice moment al jocului. Am mai sesizat că sunt destul de omogeni, e și normal să fie așa din moment ce au avut continuitate pe banca tehnică și la majoritatea componenților lotului. În fine, mai observ că îmbină foarte bine experiența cu tinerețea.

Se poate spune că jocul de sâmbătă e o primă finală a acestui campionat?
– Când se întâlnesc echipele de pe primele două locuri putem vorbi și în acest termeni. Dacă mă refer strict la noi, e puțin cam devreme să spunem că jucăm un meci decisiv și asta pentru că până acum nu am întâlnit nici pe UTA și nici pe Chindia. Mai avem patru meciuri împotriva acestor echipe, poate după două-trei din acestea vom ști exact pe unde ne situăm.

Toată lumea spune, inclusiv fostul dumneavoastră elev, Cristi Todea, că locul 1 ar trebui să vă aparțină la finalul sezonului.
– Asta vrem, mai trebuie să și demonstrăm prin rezultate. O echipă cu atâtea sezoane în Liga 1 în ultima vreme, nu mai puțin de șapte consecutive, nu-și poate propune decât să ajungă rapid din nou acolo. Sunt ceva probleme și la noi, ca peste tot, de altfel, dar putem trece fără probleme peste ele, în așa fel încât să confirmăm acest statut de favorită de care tot se vorbește.

– Contează faptul că ați avut o zi în plus față de UTA pentru a pregăti acest meci?
– Și Brașovul jucase vineri acasă, iar noi sâmbătă în deplasare și i-am învins în intermediară. Nu cred că este relevant acest lucru, arădenii au și ei timp să-și revină până la ora meciului cu noi.

– Ați surprins pe toată lumea optând pentru Tîrcoveanu, un junior care a făcut diferența contra Brașovului…
– L-am găsit aici, e un tânăr talentat împrumutat de la Dinamo, sper să o țină tot așa, iar echipa va avea de câștigat. Avem șapte juniori la dispoziție, sunt mulțumit din acest punct de vedere, dar la acest capitol știu că și UTA stă foarte bine.

– Vă revedeți cu Todea, fostul dumneavoastră elev la Mediaș, acum la începutul carierei de antrenor ca „secund” la UTA…
– Eu țin la toți jucătorii mei, dar la Cristi am ținut și țin mai mult față de alții. A fost un model de fotbalist, un caracter aparte, nu degeaba a fost atâția ani căpitan la Mediaș. De abia aștept să-l întreb cum se simte în pielea antrenorului. Eu mereu le spuneam că perioada de fotbalist e cea mai frumoasă, apoi urmează greul, problemele. Dar, reîntâlnirea va fi plăcută și cu Roland Nagy, căci și cu el am o relație bună, de respect.

– Golgheterul acestei primăveri la Mediaș, Cristi Gavra, este arădean. L-ați văzut mai conectat în ultimele zile?
– Chiar am avut o discuție cu el și i-am spus să nu-și dorească să facă lucruri ieșite din comun, căci mai mereu când îți propui asta nu îți iese deloc. Toți, nu numai el, trebuie să fim concentrați și pragmatici, căci la acest nivel plătești orice greșeală. Ofensivă sau defensivă.

– Ați aflat că terenul nu e chiar biliard pe „Motorul” din Arad?
– Da, am fost pus în gardă, dar nu avem ce face, trebuie să ne adaptăm. E păcat că unele cluburi nu stau tocmai bine din acest punct de vedere, iar din play-off au mai rămas doar stadioanele din Baia Mare, unde am și jucat săptămâna trecută și, din câte am înțeles, cel din Arad. Sperăm, totuși, ca starea terenului să nu influențeze prea mult jocul.

Delegația medieșenilor va face deplasarea joi la Arad fără portarul Greab și fotbalistul de bandă Munteanu, ambii cu probleme medicale.

Bileletele la UTA – Gaz Metan se pot procura și din fața Primăriei

Datorită solicitărilor venite în număr foarte mare pe adresa clubului, conducerea UTA-ei a decis să pună în vânzare biletele pentru derby-ul de sâmbătă dimineața (ora 11), cu Gaz Metan Mediaș, mai devreme.

Gruparea arădeană îi așteaptă pe suporteri la standul de la Târgul organizat în fața Palatului Administrativ Arad începând de ieri. „Căsuța” UTA-ei e cea cu numărul 8, biletele se vând inclusiv astăzi între orele 15,00 și 21,00. Sâmbătă, biletele disponibile vor fi vândute la stadion după deschiderea porților. Prețul rămâne același, 10 lei.

Standul de la Târgul de Paște din fața Primăriei oferă toate produsele în alb și roșu: tricouri, fulare, șepci, căciuli, stickere, fanioane, insigne, brelocuri și multe alte obiecte personalizate cu marca „UTA”. Ca și o ultimă noutate, poate fi procurat și volumul „Ludovic Bonyhadi – Marele golgeter al Aradului. Povestea neștiută”!

Sursa: Sport Arad
Foto: Istvan BERTALAN

Marius ANGHEL 22 Apr. 2016, 13:43 Seria 2
Pe aceeași temă