Președintele Gaz Metan CFR, Răzvan Lupu, a prefațat întâlnirea
de vineri, de la Strejnic, cu Petrolul Ploiești.
Oficialul a declarat înaintea partidei cu liderul Seriei a II-a:
„Jucăm împotriva liderului, în prima partidă dintr-o
dublă extrem de puternică și interesantă, urmând ca miercuri să ne
deplasăm la Iași. Respectăm adversarii de mâine, însă, ca și ei, ne
propunem victoria. Suntem conștienți că va fi un meci extrem de
dificil împotriva celei mai puternice echipe din serie, însă noi ne
propunem în fiecare joc maximum posibil”.
Jerry Gane nu va putea conta la acest joc pe Bogdan Chirea
(contractură) și Nicușor Neacșu (accidentare mai veche).
Întâlnirea de pe stadionul Conpet va fi arbitrată de Emil Voicu
(Bacău), ajutat de Bogdan Velicu (București) și Cătălin Teodor
(Brăila). Rezervă este Florin Constantin (Popești-Leordeni). Vor
observa jocul Vasile Bordaș (Târgu Mureș) și Mircea Sârbu
(Hunedoara).
În meciul tur, disputat la Depou, Gaz Metan CFR și Petrolul
Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1. Golul oltenilor a fost
reușit de Trifu (41), oaspeții egalând din penalty prin Oprița
(82).
Partida Petrolul – Gaz Metan CFR se va disputa vineri, de la ora
16:30, la Strejnic (Prahova) și va conta pentru runda 24 a Ligii a
II-a, seria Vest.
Sursa: gazmetancfr.ro