În eșalonul secund, Gaz Metan Severin a fost printre echipele cu cea mai mare medie de spectatori în tur la meciurile de pe propriul teren, având public mai numeros decât multe dintre cluburile din Liga I.
„Așa cum de fapt și în prima parte a campionatului ne-am propus, ținta noastră e să avem rezultate bune și să atragem publicul în acest minunat stadion. Numai rezultatele aduc spectatorii în tribune, iar domnul Bondrea, împreună cu tot grupul de jucători, vor face tot ce le stă în putință să avem foarte mulți suporteri, așa cum a fost și în meciul cu FC Bihor, din toamnă. Foarte mulți spectatori, de la diverse echipe, au început să dispară de pe stadioane. Obiectivul conducerii administrative a clubului e să avem spectatori și să facem tot ce depinde de noi să rămânem acolo între primele patru-cinci locuri. Totul depinde însă de jucători și de pregătirea pe care o vor efectua în etapa următoare, în cele două cantonamente”, a spus Frățică, făcând referire la faptul că publicul n-a mai fost prezent în număr mare la ultimele meciuri, după ce în primele trei etape au fost peste 15.000 de spectatori în tribunele „Municipalului” severinean
articol și foto de Mircea OGLINDOIU