Lotul CS Universitatea Craiova a plecat către Târgu Mureș, acolo unde sâmbătă seară, de la ora 21 (în direct la TVR 1) va juca împotriva echipei ASA Târgu Mureș.
Directorul executiv al clubului din Bănie, Felix Grigore, a prefațat disputa cu formația pregătită de Eduard Iordănescu. „Este un moment mai greu pentru noi pentru că nu am acumulat decât două puncte după trei partide, dar nu se pune problema înlocuirii lui Erik Lincar.
Sunt convins că după ce vom câștiga primul meci ne vom descătușa și nu ne va mai opri nimeni. Am făcut meciuri bune contra unor echipe care ne sunt apropiate ca valoare, însă în ultima etapă am dat chix contra Reșiței. Obiectivul nu este deocamdată în pericol, dar, dacă vrem să intrăm în play-off și să promovăm, nu ne mai permitem mulți pași greșiți. Jucăm la Târgu Mureș împotriva unei echipe bune, cu o conducere competitivă și un antrenor de mare perspectivă. Ne dorim să câștigăm, dar nici egalul nu ar putea fi considerat un eșec.
Cred că ASA este printre favoritele la play-off, alături de echipa noastră, dar și de Vâlcea, FC U Craiova, Bistrița și Minerul Motru” a declarat fostul oficial de la Unirea Urziceni și „U” Cluj.
Pleșan și Izvoranu sunt în lotul deplasat la Târgu Mureș și ar putea debuta pentru alb-albaștri.
Mijlocașul Dragoș Dragalina a comentat și el atmosfera din cadrul lotului: „În ciuda rezultatelor slabe, nu suntem într-o criză de formă, noi ne pregătim foarte bine, suntem uniți și așteptăm să vină și victoriile”
Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU