FCM Baia Mare încheie cu Chindia un prim sezon de Liga 2 cu bune și cu mai multe rele. „Nu știu absolut nimic ce se va întâmpla cu echipa după ce se termină campionatul”

Marius ANGHEL 27 May. 2016, 16:57 Seria 2

Sâmbătă, 27 mai, va fi utimul meci din sezonul 2015-2016 al Ligii 2 pentru FCM Baia Mare, cât și pentru toate cluburile din play-off. Aceasta primește vizita echipei Chindia Târgoviște în ultima etapă a play-off-ului Ligii 2. Partida se anunță interesantă, deoarece formația din Târgoviște se luptă la promovare până în ultimul moment alături de Gaz Metan Mediaș și UTA Bătrâna Doamnă, iar băimărenii vor să câștige pentru orgoliul lor și să își ia „La revedere” de la suporteri într-un mod frumos.

Toma: „Probleme interne ne-au măcinat foarte tare”

Chiar dacă problemele financiare și depunctările aplicate de FRF le-au pus piedici băimărenilor pentru a promova, aceștia nu au renunțat la a mai juca pe teren și au arătat că meritau să se lupte la promovare și că pot să pună probleme celorlalte echipe.

„Sper să fie un meci frumos, să bucurăm spectatorii cu jocul nostru și cu rezultatul pe care îl vom face. Mi-aș dori foarte mult să încheiem acest campionat cu o victorie sau cel puțin un meci egal. Pentru noi acest lucru este important, iar după aceea vom vedea. Să ne luăm la revedere de la fanii noștri, care ne dorim să fie într-un număr cât mai mare, pentru că este ultima oară când vor vedea această echipă în această formulă. Și de antrenor și de jucători. Nu știu absolut nimic ce se va întâmpla cu echipa după ce se termină campionatul. Inclusiv mie mi se termină contractul. Cu clubul foarte puțini jucători au contract de la vara încolo. Așa că nu știu absolut nimic ce se va întâmpla. Vom da curs altor oferte dacă vor veni, dar îmi doresc ca toți jucătorii mei să ajungă la mai bine pentru că merită acest lucru după prestațiile care le-au făcut în acest sezon în situația grea în care am fost noi. Nu s-a rezolvat mai nimic (n.r. situația financiară). Din păcate, vom termina contractul în vară cu cinci-șase luni restanțe la salarii. De aceea pentru noi locul pe care îl ocupăm în clasament și calificarea în play-off este mult mai mult decât meritorie și nu pot decât să îmi felicit jucătorii, colegii cu care am lucrat, antrenorii, chiar și conducerea clubului pentru eforturile care le-a făcut să ajungem până aici. Puteam mult mai mult, dar din păcate probleme interne ne-au măcinat foarte tare”, a declarat Dorin Toma.

Totodată, antrenorul băimărean spune că îi este tot mai greu să îi motiveze pe jucători, deoarece problemele pe care le-au întâmpinat în ultima perioadă și-au pus amprenta asupra lor. „Jucătorii s-au cam împăcat cu problemele pe care le avem. Cred că și ei sunt în asentiment cu mine și își doresc să termine acest sezon cu o victorie, dar nu știu cât la sută voi reuși să îi capacitez pentru acest joc. Chindia va fi mult mai motivată. Are ultimul joc și se bate la promovare, are șansa ei, dar eu am încredere în jucătorii mei. Au și ei orgoliul lor, mândria lor pentru că cu Chindia am avut jocuri grele. Sperăm să ne luăm revanșa în ultima etapă pentru noi, nu pentru altcineva. Accidentați îi avem pe Emil Dică și Cosmin Sîrbu. Pe Balaure l-am învoit. El a semnat cu Astra și are vacanță doar o săptămână. L-am învoit încă trei zile ca să aibă timp să se odihnească și el pentru că pe 7 iunie începe pregătirea dincolo. Îi mulțumim și lui pentru jocurile care le-a făcut pentru noi în acest an și îi doresc multă baftă pe viitor”, a mai adăugat antrenorul.

FRF a depunctat în această săptămână din nou gruparea băimăreană, pentru a treia oară cu câte 4 puncte, astfel FCM are doar 13 puncte fiind clasată pe ultimul loc în play-off, iar Chindia Târgoviște se află pe locul 3 cu 37 de puncte.

Meciul FCM Baia Mare – Chindia Târgoviște, ce contează pentru etapa a 10-a a play-off-ului Ligii 2, Seria a II-a, ultima a sezonului, are loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 11:00, pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare.

Articol scris de Carmen BIZĂ‚U
Foto: Dan BUIA

Marius ANGHEL 27 May. 2016, 16:57 Seria 2
Pe aceeași temă