FC Maramureș are team manager de la Lazio Roma

08 Nov. 2011, 17:05 Seria 2
FC Maramureș** are team manager de la Lazio Roma

Băimăreanul Nicu Mărculescu (35 ani) este, începând de azi, team managerul FC Maramureș Universitar Baia Mare. Plecat din România în urmă cu un deceniu, Nicu Mărculescu a lucrat timp de șapte ani în administrarea Centrului de copii și juniori de la Lazio Roma.

„Iată-mă aici, după șapte ani, în Baia Mare, orașul meu natal. E un pariu de al meu: împreună cu Dan Hotico, președintele echipei, vom încerca să creăm o imagine nouă, sperăm, echipei, a societății FC Maramureș Baia Mare, iar în timp, de ce nu, să încercăm să ducem echipă cât mai sus posibil”, a declarat Nicu Mărculescu.

Nicu Mărculescu este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Bogdan Vodă” din Baia Mare. A părăsit țara în urmă cu 10 ani, ultimii șapte dintre aceștia fiind petrecuți la Lazio Roma, acolo unde a lucrat în administrarea Centrului de copii și juniori. A practicat fotbalul doar la nivel de copii și juniori, dar marea lui dragoste sportivă a fost și rămâne FC Baia Mare.

„Să fim atașați culorilor galben-albastre ale echipei”

„Am discutat cu domnii Hotico și Darida, președintele și vicepreședintele echipei, că este important să ne întoarcem la tradiția echipei, la trecutul ei. Din păcate este o societate nou înființată, creată pe bazele fostei echipe FC Baia Mare, și este important să dăm forță, putere, orgoliu echipei. Să fim atașați culorilor galben-albastre ale echipei. Din păcate lumea s-a detașat puțin de echipă de fotbal: noi vom încerca să readucem echipa pe buzele și în mintea tuturor susținătorilor de sport din Baia Mare, printr-o organizare de manieră profesionistă a lucrurilor la club, în interiorul și exteriorul lui, în raport cu mass media, cu susținătorii. Este foarte important să avem o relație bună cu publicul, cu galerie. Până la urmă noi jucăm pentru ei și ei sper să ne dea o mână de ajutor…” a declarat Mărculescu.

„Să devenim o echipă importantă la nivelul Diviziei B pe moment, după aceea vom vedea…”

„Am fost azi dimineață prezentat echipei, eu am felicitat băieții pentru parcursul pe care l-au avut în campionat. Să știți, practică un joc foarte frumos, modern, ținând cont de vârsta pe care o au. În Italia la aceata vârstă ar jucă în campionatul Primavera, aici ei joacă la seniori în Liga a doua. Țin să-i felicit pe domnii Buia și Dorobanțu pentru că au reușit să imprime un joc modern echipei, chiar nu e un compliment gratuit. Joacă bine, doar plătesc tribut lipsei de experiență și a lipsei de greutate a numelui. Cine mai este și FC Maramureș Universitar Baia Mare?! – cam așa spune lumea. Noi sperăm să o contrazicem și să facem lucruri frumoase, să devenim o echipă importantă la nivelul Diviziei B pe moment, după aceea vom vedea…”, a mai menționat Nicu Mărculescu.

Posibili investitori din Italia și reprezentanți ai Lazio Roma vor veni în Baia Mare să vadă echipa, de asemenea agenți FIFA vor poposi la stadionul „Viorel Mateianu”, a mai informat Nicu Mărculescu.

Sursa: eMaramureș

08 Nov. 2011, 17:05 Seria 2
Pe aceeași temă