De câteva zile, suporterii divizionarei B târgoviștene au la dispoziție o pagină de internet de unde pot afla cele mai calde informații despre echipa favorită. Site-ul www.chindiatargoviste.ro oferă avancronici, materiale în exclusivitate de la partidele Chindiei, galerii foto și în curând video. Ideea le-a aparținut unor puști din Răcari, localitate situată la 40 de kilometri de Târgoviște. Cei doi, Robert și Daniel, au creat în urmă cu aproape un an și pagina neoficială a Chindiei de pe facebook, iar acum sunt puși pe fapte mari, având și suportul necondiționat al clubului târgoviștean.
„Am făcut pagina de facebook pe când echipa evolua în Liga a III-a. Am văzut că lumea vrea să discute… Apoi am creat evenimente, fanii mai discutau despre întâlniri, și am zis că dacă tot avem timp, noi ăștia 3-4 băieți, să facem site-ul pentru a strânge la un loc informațiile despre Chindia, să fie un loc pentru discuții și pe viitor să reușim să aducem la un loc – în tribune – suporterii care vor să fie lângă echipă cu adevărat”, declară Robert Manta, fondatorul site-ului, altfel arbitru în eșaloanele inferioare din județ.
Cu sprijinul unor alți suporteri s-au achitat și contribuțiile pentru domeniu și găzduire, astfel că site-ul a fost pus pe picioare în câteva zile.
288 de vizitatori unici a avut www.chindiatargoviste.ro pe 16 octombrie
Articol scris de Ionuț MARIN