Șocul plecării lui Alexandru Pelici este resimțit din plin, iar patronul Cătălin Rufă nu a găsit încă un înlocuitor după ce inițial Alin Artimon l-a refuzat. Deși își dăduse acordul verbal că preia Metalul, Stelian Gherman a plecat în această dimineață de la Reșița, motivând că nu sunt condiții de antrenament pentru o echipă de eșalon secund.
„Principalul motiv pentru care nu am rămas au fost condițiile. Profesional nu îmi puteam desfășura activitatea, nici starea terenului nu era bună și nu dispuneam de timp pentru a se crea condiții necesare. Decât să mă opresc la jumătatea drumului, am preferat să nu pornesc deloc. Unii s-au grăbit să mă dea antrenor.”, a spus Stelian Gherman pentru liga2.ro.
Astfel, jucătorii reșițeni au plecat azi spre Craiova cu Carol Gurgu, unul dintre prietenii lui Rufă și reprezentantul Primăriei Reșița la club. În sezonul trecut, Gurgu a fost totodată și antrenor, dar și președinte la echipa de Liga a III-a, FCM Reșița.
Fanii reșițeni nu au primit deloc bine vestea că Gurgu va conduce echipa în disputa de la Craiova, amenințând cu represalii.
Articol scris de Adi Georgescu și Lucian Danciu