Dublă pentru căpitanul Dâlbea

22 Apr. 2009, 13:53 Seria 2
Dublă pentru căpitanul Dâlbea

Căpitanul albaiulienilor Răzvan Dâlbea a reușit în etapa de sâmbătă să înscrie primele sale goluri din sezonul de primăvară, fotbalistulul originar din Aiud punând implicit capăt perioadei de sterilitate ce data de 10 runde, mai precis din 15 noiembrie 2008 (etapa a 15-a), din întâlnirea Minerul Lupeni – FC Unirea 2-4, când a marcat iarăși o dublă.

 

"Sunt conștient că în primăvară evoluțiile proprii nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și că am rămas dator. Mă bucur că am punctat și poate lucrurile intră în normal. Ghinionul de la Pitești, când am pierdut după o lovitură liberă deviată de «zid» s-a transformat în noroc la primul meu gol, înscris tot după o fază fixă", a declarat cel ajuns astfel la cota "8" în topul realizatorilor "alb-negrii" (golgheterul unirist fiind în continuare Zăgrean cu 9 goluri).

 

"Am învins o echipă decisă să-și vândă scump pielea, am depășit astfel pasa proastă și suntem bucuroși că am obținut toate punctele", a mai explicat jucătorul în vârstă de 27 de ani.

 

"Ne dorim enorm promovarea, luptăm până la final indiferent de speculațiile vehiculate. Suntem într-o nouă etapă, am lucrat bine cu domnul Șunda, însă suporterii trebuie să ne susțină în continuare, deoarece Unirea țintește să acceadă în elită", a adăugat Dâlbea.

 

Țintă: trei puncte cu ACU!

 

Considerată de antrenorul oponenților Gheorghe Ghiț drept "una dintre cele mai bune garnituri din serie", FC Unirea Alba Iulia își propune să continue șirul victoriilor și în fieful lui Dan Găldeanu și Geta Onu, deși ACU Arad acuză amenințarea retrogradării.

 

"Echipa și-a revenit, este în creștere ușoară de formă, deși în ansamblu jocul prestat nu ne-a mulțumit total. Așteptăm revenirea lui Zăgrean și normal că vom viza toate cele trei puncte la Arad", a spus Marian Sarmeș, președintele Consiliului de Administrație al FCUnirea Alba Iulia.

 

"Personal am debutat cu dreptul la Alba Iulia, realizând o victorie meritată, am controlat întâlnirea chiar dacă n-am fost spectaculoși. Ne așteaptă o întâlnire extrem de grea la Arad, însă în meciurile ce urmează până la finalul campionatului ne dorim să luăm maximum în fiecare confruntare", a concluzionat antrenorul principal Adrian Falub.

 

Dintre jucătorii indisponibili în disputa cu Liberty ieri s-a pregătit normal atacantul Zăgrean, în vreme ce fundașul Mircea Rus a efectuat doar alergări ușoare.

 

Sursa: Ziarul Unirea
 

22 Apr. 2009, 13:53 Seria 2
Pe aceeași temă