Dorobanțu a ales pentru FCMU: cu Alba – cel mai bun joc, la Deva – cel mai slab

07 Dec. 2011, 16:55 Seria 2
Dorobanțu a ales pentru FCMU:** cu Alba - cel mai bun joc, la Deva - cel mai slab

FC Maramureș Universitar Baia Mare a terminat turul Ligii a doua pe locul 11 în seria Vest, acumulând 16 puncte. Majoritatea dintre acestea (9) au fost făcute acasă. Într-un egal făcut pe stadionul „Viorel Mateianu” a identificat Ciprian Dorobanțu, antrenorul secund al FCMU, cel mai bun joc al echipei sale în acest tur, egal la 2 înregistrat în compania echipei din Alba Iulia. La pol opus, cea mai slabă prestație a elevilor săi Dorobanțu spune că a avut loc în ultima etapă, la Deva, când băimărenii nu numai că au pierdut, dar au încasat și număr record de goluri (4). Echipa a intrat în vacanță până în 16 ianuarie.

Sportivii antrenați de Romulus Buia și Ciprian Dorobanțu au terminat turul pe locul 11, având 16 puncte obținute în patru victorii și patru egaluri. Nouă dintre aceste puncte au fost obținute acasă, șapte au fost făcute în deplasare. Pe stadionul „Viorel Mateianu”, băimărenii au bifat două victorii, au făcut trei egaluri și au suferit trei înfrângeri. În deplasările turului, FCMU a obținut două victorii, a făcut un egal și a suferit patru înfrângeri.

„Cel mai bun meci mi s-a părut cel de acasă, cu Alba Iulia. Și nu atât datorită revenirii noastre de la 2-0. Am revăzut meciul și în prima repriză, în care am controlat jocul total, pe niște greșeli destul de mari individuale am luat golurile. Cu o mobilizare extraordinară am reușit să egalăm, am avut încă multe ocazii de gol și a fost un joc care a fost aproape de stilul nostru de joc: un stil combinativ, de pase, un joc tehnic”, a spus antrenorul secund al echipei băimărene, Ciprian Dorobanțu.

Băimărenii au înscris 20 de goluri și au primit 22. Trei echipe au fost mai prolifice decât băimărenii. Este vorba despre Gloria Bistrița (29), FC Timișoara (26) și Gaz Metan Severin (21). Două echipe au încasat mai multe goluri decât FCMU. Este vorba despre Mureșul Deva (29) și CSM Râmnicu Vâlcea (24). Cele mai multe goluri (3) băimarenii le-au înscris în poarta echipei FC Olt, cele mai multe (4) le-au primit de la Mureșul Deva.

Antrenorul secund Ciprian Dorobanțu a mărturisit, de altfel, că tocmai în partida de la Deva echipa sa a prestat cel mai slab joc, când băimărenii au pierdut cu 2-4. „Aș spune că a fost un tur bun de campionat, exceptând ultimul meci, pentru care nu am niște cuvinte bune la adresa noastră: nu am fost bine montați, am luat jocul foarte ușor, părea să fie un galop de sănătate. Noi i-am avertizat că nu este echipă de liga a patra, chiar dacă nu câștigase și nici măcar nu înscrisese de câteva etape, ci o echipă de liga a doua care, la un moment dat în acest tur, a fost chiar și pe locul 4. Nu ne-am făcut, însă, bine înțeleși, a fost un frig dus la extrem, am pierdut acest joc și ne-am dus la -8. Ne va fi destul de greu în retur”, a declarat secundul.

Jucătorii de la FC Maramureș Universitar Baia Mare au intrat în vacanță după ultima etapă din tur, disputată la Mureșul Deva, în 26 noiembrie. Reunirea lotului este anunțată pentru 16 ianuarie. Atunci vor fi făcute vizitele medicale și readaptarea la efort, după care, în funcție de bugetul avut la dispoziție, băimărenii fie vor merge la un stagiu de pregătire în Italia, în luna februarie, fie vor intra în cantonament în Maramureș.

Sursa: eMaramureș

07 Dec. 2011, 16:55 Seria 2
Pe aceeași temă