Dolha și Țene, pedepsiți

28 May. 2010, 10:17 Seria 2
Dolha și Țene,** pedepsiți

„Șepcile roșii” au plecat ieri spre Pitești, dar în autocar n-a
fost loc și pentru cei doi jucători considerați de Dulca și Walter
printre principalii vinovați pentru eșecul din ultima etapă.

Cristi Dulca a vrut să surprindă în derby-ul cu Târgu Mureș, dar
titularizările lui Țene și Dolha, după o lungă absență, n-au fost
foarte inspirate, tehnicianul luând decizia să-i scoată din teren
destul de repede. Paul Țene a fost înlocuit chiar înainte de pauză,
în minutul 40, iar Bogdan Dolha n-a mai ieșit de la cabine. Cei doi
au însă alibiuri serioase pentru jocul slab. Primul n-a mai jucat
din aprilie, de la meciul cu Dacia Mioveni, iar Dolha a bifat cu
mureșenii primele minute în 2010, ultimul său meci fiind cu Minerul
Lupeni, în ultima etapă din tur. Accidentarea la spate l-a scos
până sâmbătă din circuit pe mijlocașul central. „Măsura
nu trebuie luată ca o pedeapsă. Le-am dat șansa tuturor să joace și
n-aveam de unde să știu cum vor reacționa după atâta timp. Pe Dolha
l-am băgat în meciul cu Jiul din tur, după trei luni de pauză, și a
jucat impecabil”
, a explicat Dulca.

Nu se lasă amăgiți de vorbele lui Tameș

Referitor la partida de la Pitești, clujenii nu cred în
declarațiile lui Iulian Tameș, care spunea că pentru alb-violeți
meciul cu „U” Cluj va fi ca unul de vacanță. „Nu cred
că vor trata așa meciul, ba din contră, vor face tot posibilul să
ne învingă. Eu am venit însă la Cluj să promovez și să joc în Liga
I, așa că mergem acolo să câștigăm”
, a opinat
fundașul Nicolae Mușat.

2
meciuri a pierdut FC Argeș pe teren propriu în
acest campionat, cu Dacia Mioveni și cu FCM Târgu Mureș

Articol scris de Vlad
MĂ‚CICĂ‚ȘAN

28 May. 2010, 10:17 Seria 2
Pe aceeași temă