În așteptarea banilor de pe transferul lui Chipciu la Anderlecht, la FC Brașov se fac tot felul de strategii pentru continuarea activității. Administratorul special al FC Brașov, Gheorghe Popa, a avut duminică, la București, o întâlnire cu Dan Alexa, tehnicianul Rapidului, căruia i-a propus postul de antrenor la Brașov. „Chirurgul” nu a spus nu ofertei, dar a precizat că se va decide în funcție de ce se va întâmpla în zilele următoare la Rapid.
În cazul în care giuleștenii nu vor putea evita falimentul, Alexa ar fi direcționat de Anamaria Prodan, împreună cu câțiva jucători de la Rapid la Brașov. Totuși, ca mutarea să fie oficială este nevoie și de avizul administratorului judiciar, cel care controlează toate operațiunile financiare ale societății aflate în insolvență, iar Alexa nu ar fi varianta agreată. Mai mult, Alexa a condus ieri antrenamentul Rapidului și spune că sunt șanse mari ca echipa să continue în Liga 1. „Pentru Rapid, important este să începem acest campionat. Performanțele sunt lăsate puțin la o parte și este normal, atât timp cât nu am reușit să facem achiziiții și nu ne-am putut antrena, dar important este să începem, să facem totul pentru ca Rapid să continue în prima ligă”, a spus Dan Alexa pentru Dolce Sport.
Până la lămurirea situației cu antrenorul principal, Gheorghe Popa și-a luat câteva zile de concediu și a plecat în străinătate. Poate și pentru câteva discuții cu investitorii care se lasă așteptați. În aceste condiții, Cornel Țălnar este principalul favorit pentru postul de principal la FC Brașov.
„Mișu” din Nigeria se antrenează cu „stegarii”
„Stegarii” au reluat ieri dimineață pregătirile tot în formulă restrânsă. Astfel, cei doi antrenori, Ioan Naghi și Andrei Șanta, au avut la dispoziție doar opt jucători: Tănase, Bertran, Buga, Poverlovici, Moraru, Ciobanu, Horia Popa, iar ultimul sosit este nigerianul Michael Ademola Ajubade, un jucător de 23 de ani, cu pașaport irlandez. Ședința de pregătire s-a încheiat cu un meci școală, patru conta patru, iar Michael a fost botezat de ceilalți jucători: Mișu. Mai mult, în câteva zile este așteptat să ajungă la Brașov și fratele fotbalistului nigerian.
Terapie cu dușuri reci la „Tineretului”
„Mișu” a trebuit să se adapteze rapid problemelor cu care se confruntă fotbalului românesc. Suprafața de joc arată groaznic, gazonul e denivelat, iarba este netunsă, iar jucătorii au avut la dispoziție doar trei mingi!
Mai mult, la finalul antrenamentului, jucătorii au avut parte de dușuri reci, asta pentru că stadionul a fost debranșat de la alimentarea cu gaz metan pentru neplata facturilor.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)