După ce antrenorul divizionarei secunde de fotbal ASA Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, de comun acord cu conducerea clubului, a părăsit banca tehnică a echipei după înfrângerea de sâmbătă, 0-1 cu FC Bihor Oradea, unul dintre numele vehiculate să-i ia locul a fost Daniel Isăilă. Trecut și el pe la echipa mureșeană în sezonul 2012-2013, tehnicianul Astrei Giurgiu este liber de contract după ce și-a dat demisia de la Astra, dar a refuzat oferta.
„Încă nu am primit răspuns de la Giurgiu, dar probabil că domnul Ioan Nicolae a semnat, deoarece știu că și-au găsit deja un alt antrenor. Am primit într-adevăr prin telefon o ofertă de la Târgu Mureș, dar am refuzat-o. Îmi place echipa, îmi place orașul și condițiile excelente de pregătire de acolo, dar echipa este complet diferită față de ce am avut eu când am antrenat-o. Nu pot prelua o echipă așa, din mers și este prea devreme pentru mine.”, a venit răspunsul din partea lui Daniel Isăilă.
Noul antrenor al echipei care urmează ca marți să facă deplasarea la ocupanta locului secund, CSM Râmnicu Vâlcea, pe care o vor întâlni miercuri, 26 martie, de la ora 15.00, va fi numit în următoarele ore.
Articol scris de Mihai VEREȘ