Oarecum îngrijorat că finanțatorului bucureștean Ionuț Negoiță
nu i s-au alăturat pe parcursul turului și investitori locali,
președintele executiv Grigore Sichitiu și-a propus să atragă în
perioada imediat următoare mult mai mult comunitatea locală lângă
formația antrenată de Adrian Falub. Eforturile sale au ca unic scop
asigurarea unui buget de transferări în iarnă care să permită
efectuarea achizițiilor necesare atingerii obiectivului.
La șapte puncte distanță de liderul Voința Sibiu și la cinci de
ocupanta celui de-al doilea loc promovabil, Petrolul Ploiești,
oficialii ieșeni rămân optimiști în privința urcării în Liga I dacă
ACS MU Poli va învinge sâmbătă UTA, în Copou, în ultima etapă a
turului. Și chiar dacă arădenii nu au oficial ca obiectiv clasarea
pe una dintre primele două poziții, elevii lui Roland Nagy par
dispuși să lupte pentru acumularea a cât mai multe puncte, care
să-i plaseze cât mai sus în clasament. Victoria nu pare a fi, deci,
chiar o simplă formalitate pentru ieșeni, dar este în mod cert
obligatorie. „Ne așteaptă o partidă dificilă, dar un
obiectiv de performanță nu poate fi atins fără sacrificii. Sunt
convins că și UTA luptă pentru promovare, deoarece este în cărți,
și are toate motivele să spere”, ne-a spus
președintele executiv Sichitiu, care a ținut să amintească faptul
că Petrolul și Mioveniul au investit în vară în aducerea de
jucători spre deosebire de ACSMU Poli, care „a făcut
doar legitimări, nu achiziții, toți jucătorii venind gratis. Dacă
cu fotbaliști refuzați de mai toată lumea am reușit să încropim
într-un timp-record o formulă de echipă care să păstreze șanse de
promovare, avem, cred, datoria să reglăm lucrurile în pauza
competițională din iarnă”.
Șeful executivului din Copou este convins că ieșenii au nevoie de
măcar doi atacanți, tot atâția mijlocași și un jucător de banda
stângă pentru a avea speranțe îndreptățite într-un retur care se
anunță mai dificil ca sezonul de toamnă, la aducerea cărora dacă va
exista și puțin fler ACS MU Poli va urca mai mult ca sigur în
elită. „În timp ce unele contracandidate au plătit în
vară sume deloc de neglijat, faptul că am ajuns la mai puțin de
două victorii de pozițiile care duc în elită mă face să cred că
merită investit în această echipă, deoarece are potențial în mod
cert, dar trebuie exploatat. Doar așa putem spera să recuperăm
diferența față de primele două clasate și poate chiar să începem
construcția unei grupări care să facă adevărată performanță în
fotbalul românesc. Îmi aduc aminte că în sezonul trecut Sportul
Studențesc a recuperat mai mult de zece puncte, câștigând chiar
seria, în detrimentul Brăneștiului, care părea desprinsă în
învingătoare încă din tur”, a completat Grigore
Sichitiu, care speră ca întreg Iașiul să pună umărul la promovarea
fotbaliștilor din Copou în Liga I.
Declarația oficialului ieșean a venit după ce finanțatorul Ionuț
Negoiță anunțase la sfârșitul săptămânii trecute că nu toți cei cu
putere de decizie pe plan local doresc urcarea ACS MU Poli pe prima
scenă.
„Dacă ținem cont că în retur vom primi vizita
Mioveniului, a Bihorului și a Sibiului, urmând a avea doar o
deplasare mai grea, la Ploiești, merităm un sprijin total din
partea Iașului pentru a urca pe prima scenă” –
Grigore Sichitiu, președinte executiv ACS MU Poli Iași
„Simt că nu chiar toți ieșenii care ar putea susține
obiectivul promovării fac tot ce le stă în putință pentru ca orașul
să revină în circuitul performanței. Voicontinua să ajut clubul,
dar de unul singur nu le pot rezolva chiar pe toate”
– Ionuț Negoiță, finanțator ACS MU Poli
Sursa: Evenimentul