CSU Craiova, așteptată cu interes pe 1 Mai: „Este un meci de 1X2”

Marius ANGHEL 26 Mar. 2014, 13:13 Seria 2
CSU Craiova, așteptată cu interes pe 1 Mai:**

Meci greu pentru FC Olt Slatina. Gruparea pregătită de Dan Oprescu primește vizita liderului seriei, CS U Craiova. Confruntarea este deosebit de importantă pentru menținerea pe loc de play-off.

Așteptat cu interes, meciul stagiunii de primăvară se va disputa, miercuri, în cadrul intermediarei. Liderul seriei, CS Universitatea Craiova, echipă ce are o cotă de piață de 7,5 milioane de euro, este adversara celor de la FC Olt Slatina.

Cu moralul bun după cele două succese consecutive, slătinenii speră să bifeze un alt rezultat pozitiv, extrem de important pentru accederea în play-off. Misiunea nu va fi deloc ușoară, echipa din Bănie are fotbaliști experimentați, cu prezențe în primul eșalon. Mai mult, instalarea pe banca tehnică a lui Gabi Balint aduce o motivație în plus în rândul jucătorilor, care încearcă să demonstreze că merită să prindă primul unsprezece.

Slătinenii au arătat că pot învinge orice adversar, însă pentru a reuși acest lucru trebuie să abordeze jocul cu multă determinare. CSU Craiova vine după un 6-0 cu Minerul Motru, pe teren propriu, în timp ce FC Olt Slatina vine după o deplasare lungă la Satu Mare, în care s-a impus cu 1-0, grație reușitei lui Cristian Bardu. Meciul este unul de 1X2, chiar dacă CSU Craiova pare favorită prin prisma lotului.

Un eventual rezultat pozitiv al slătinenilor ar simplifica ecuația accederii în play-off, în ultimele trei meciuri slătinenii urmând să întâlnească Minerul Motru, UTA Arad și FC Bihor, toate trei fiind situate în partea a doua a clasamentului.

Geolgău: „Se întâlnesc două echipe cu jucători, antrenori și conducători buni”

Președinte în debutul stagiunii la FC Olt Slatina, actualmente director general al CSU Craiova, Gheorghiță Geolgău mizează pe victoria noii sale echipe.

Oficialul clubului din Bănie se așteaptă, însă, la un meci disputat. „Eu sper să fie un meci frumos. Se întâlnesc două echipe cu jucători, antrenori și conducători buni. Este normal să-mi doresc să câștigăm, este lupta aceasta pentru a acumula cât mai multe puncte pentru play-off. Eu îmi doresc să ne întâlnim cu FC Olt în play-off și cred că au șanse mari să prindă primele șase locuri, pentru că vor avea trei meciuri cu echipe din partea a doua a clasamentului. Cred că avem prima șansă, dar și ei au câștigat contra celor de la Târgu Mureș, lucru pe care noi nu l-am reușit, așa că trebuie să fim atenți”, a declarat Geolgău.

Oprescu: „E un meci deschis oricărui rezultat”

 Antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, este de părere că nu există noțiunea de favorită în meciul cu CS U Craiova, chiar dacă echipa adversă are în lot jucători experimentați.

Tehnicianul divizionarei secunde slătinene are mare încredere în jucătorii săi, care formează un grup foarte unit. De asemenea, Oprescu este convins că lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă, când vor întâlni FC Bihor Oradea.

„Va fi un meci echilibrat, deschis oricărui rezultat. Dacă avem atitudinea pe care am avut-o în ultimele două meciuri, cu siguranță nu pierdem. Cred că lupta pentru play-off se va da până la ultimul meci”, a declarat Oprescu.

Bardu: „CSU are jucători valoroși, iar noi avem echipă valoroasă”

 Mijlocașul dreapta sosit în iarnă de la CSU Craiova, Cristian Bardu, autorul golului victoriei din deplasarea de la Olimpia Satu Mare, este încrezător în obținerea unui rezultat bun. Jucătorul grupării FC Olt Slatina spune că unitatea grupului poate face diferența, chiar dacă adversarii au jucători cu nume.

Jucător ce în iarnă s-a despărțit de CSU Craiova, mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Cristian Bardu, își întâlnește fosta echipă. Fotbalistul de bandă a avut evoluții bune în tricoul grupării slătinene, în meciul precedent marcând golul de trei puncte cu Olimpia Satu Mare.

„Am ceva de demonstrat pentru FC Olt, nu pentru Craiova. Pentru mine Craiova este un capitol încheiat. Este un meci ca oricare altul, pe care trebuie să-l câștigăm. Venim după două victorii, nu este momentul să cedăm puncte acasă. Dacă ar fi să privim statistica, este un meci de 1X2, probabil inspirația jucătorilor va decide acest meci. Fiecare echipă are atuurile ei. CSU are jucători valoroși, noi avem echipă valoroasă”, a declarat mijlocașul.

„Victoria cu Olimpia Satu Mare este importantă”

Autorul golului în meciul de la Satu Mare, Cristian Bardu, spune că victoria a venit într-un moment oportun, fiind importantă în economia clasamentului. „Ținând cont că nicio echipă nu a reușit să învingă acolo, este foarte important și pentru clasament și pentru moral, înaintea unei partide importante, cea cu CS U Craiova”, a mai spus mijlocașul, vizavi de victoria cu Olimpia Satu Mare.

CSU Craiova, cazată la Hotel Zytto

Echipă al cărei buget este comparativ cu al multor formații din Liga I, CS U Craiova a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că face deplasarea la Slatina în ziua premergătoare jocului, în ciuda distanței reduse de 50 de kilometri.

Lotul pregătit de Gabi Balint a petrecut noaptea dinaintea partidei de pe Stadionul „1 Mai”, programată miercuri, cu începere de la ora 16.00, la Hotel Zytto. CS U Craiova este, de asemenea, singura echipă din eșalonul secund ce și-a permis luxul de a face deplasări cu avionul.

Craiovenii au parcurs drumul spre Satu Mare, pentru confruntarea cu Olimpia, pe calea aerului, în timp ce toate celelalte formații ale seriei se deplasează cu autocarul. În altă ordine de idei, din lotul pentru duelul cu FC Olt Slatina va lipsi Dacian Varga, care a acuzat probleme medicale.
Cel mai probabil, în locul său va fi utilizat Andrei Sin, jucător ce are o viteză foarte bună de joc.

Cu 27 de puncte acumulate, FC Olt Slatina ocupă locul cinci în clasamentul seriei, în timp ce liderul, CSU Craiova, a adunat 35 de puncte. În tur, slătinenii s-au înclinat pe Stadionul „Ion Oblemenco”, scor 2-1.

FC Olt Slatina – CSU Craiova se dispută miercuri, 26 martie, cu începere de la ora 16.00, pe Stadionul „1 Mai”. Observatorul întâlnirii este Silviu Crîngașu (Ploiești).

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 26 Mar. 2014, 13:13 Seria 2
Pe aceeași temă