CS Universitatea Craiova întâlnește, în deplasare, divizionara secundă Dacia Unirea Brăila, în optimile de finală ale Cupei României. Marcel Popescu, președintele clubului craiovean, crede că echipa sa a avut noroc la tragerea la sorți.
„Se pare că este un adversar comod, dar în istoria Cupei României au fost mari surprize. Echipa de liga a doua Dacia Unirea Brăila va fi tratată cu aceeași seriozitate și cu același respect din partea noastră. Încercăm să uităm numele și să considerăm adversarul unul dintre cei mai redutabili, pentru că sincope de relaxare ne pot scoate din Cupa României, un obiectiv pe care îl considerăm și accesibil, mai ales după tragerea la sorți, dar, în același timp, și realizabil pentru că după acest meci ar mai fi trei pași pentru a aduce Cupa la Craiova”, a afirmat Marcel Popescu, într-un clip publicat pe pagina de Facebook a clubului craiovean.
În această ediție a Cupei României, Dacia Unirea a trecut până acum de Știința Miroslava (3-1, după prelungiri), în deplasare, și de Concordia Chiajna (1-0), pe teren propriu.
Partidele din optimile de finală ale Cupei României se vor disputa, într-o singură manșă, în perioada 13-15 decembrie, de la 13:30, cu excepția jocurilor televizate. Programul acestora va fi anunțat ulterior pe site-ul FRF.
Programul complet al optimilor Cupei României:
Gaz Metan Mediaș – Dinamo București
FC Voluntari – ASA Târgu Mureș
Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu
CS Mioveni – Steaua București
Dacia Unirea Brăila – CS Universitatea Craiova
CS Afumați – ACS Poli Timișoara
FC Viitorul – Pandurii Târgu Jiu
CFR Cluj – CSM Poli Iași
Articol scris de Denis ȘCHIOPU (Mediafax)