CS Mioveni ar putea evolua la anul în Liga a II-a, acolo unde echipa a retrogradat sezoÂnul trecut, dar asta doar dacă va găsi înțeÂleÂgere la jucătorii pe care i-a avut sub contract în ultimele 12 luni.
Conducerea clubului caută în aceste zile soluții pentru a păstra echipa în liga secundă, chiar dacă aceasta va porni sezonul cu un deficit de 13 puncte. În acest sens, oficialii gruÂpării s-au așezat la masa tratativelor penÂtru a negocia cu jucătorii.
„Discutăm cu jucăÂtoÂrii privind restanțele financiare. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu ei, săptămâna aÂceasta, eÂchipa s-ar putea desÂfiinÂța. O să veÂdem cum decurg aÂcesÂte discuții. MajorÂiÂtății jucătorilor le exÂpiÂră contractele pe 30 iunie și probabil că ne vom despărți de ei. În cazul în care vom răÂmâne în Liga a II-a. Avem cu fotbaliștii disÂcuții despre restanțele salariale, iar dacă ne înțeÂleÂgem și jucătorii renunță în mare parte la aÂceste restanțe, continuăm în Liga a II-a. Aici vom încerca să facem o echipă tânără, dar și cu câțiva jucători cu experiență. În aceste conÂÂdiții, și varianta cu Dani Coman rămâne în disÂcuÂție”, ne-a spus președintele Dumitru Olteanu.
Ayza, singurul plecat
Până în momentul de față, singurul jucător care a părăsit gruparea galben-verde este brazilianul Roberto Ayza. Acestuia i-a expirat contractul imediat după terminarea sezonului și astfel a fost liber să semneze cu oricare altă echipă. „Lui Ayza i-a expirat contractul și a și renunțat la o parte din banii pe care îi mai avea de luat de aici din sezonul trecut”, a explicat președintele Olteanu.
Ayza și-a găsit repede echipă, el semnând un contract cu Gloria Bistrița, echipă nou-promovată în Liga I.
Primarul vede echipa la județ
Primarul Mioveniului, Ion GeorÂgescu, ia deja în calcul și varianta desființării echipei de fotbal și înscrierea clubului cu o formație la județ, în Liga a IV-a.
În conferința de presă de luni, de la Primărie, Georgescu și-a menținut punctul de veÂdeÂre spus în urmă cu ceva timp, înainte de terminarea campioÂnatului. „MenÂțin ce am spus și atunci. Cine plătește derbedei? Eu nu-i plăÂtesc! Dacă nu se ajunge la o înțelegere cu ei, să renunțe la bani, atunci se va desființa eÂchipa și se va înscrie în Liga a IV-a. Eu nu-i plătesc în lunile ianuarie – iunie pe cei care au fost în lot. Nu e nicio problemă, jucăm de la anul cu Făgetul, cu Mioveni 2008… FaÂcem un camÂpionat pe cartiere și cu ei”, a declarat Ion GeorÂgescu.
Articol scris de Silviu Mihai