Constantin: „Îmi fac mai multe griji în privința echipei, decât a licenței”

01 Mar. 2012, 16:56 Seria 2
Constantin:**

Președintele clubului severinean nu e preocupat de procesul de licențiere, ci de locul pe care-l va ocupa Gaz Metan la finele sezonului.

Conform regulamentului, primele cinci clasate din fiecare serie trebuie să finalizeze până la sfârșitul lunii martie caietul de licențiere. Echipa severineană încearcă să pună la punct ultimele detalii, legate, în special, de criteriul financiar. „Se lucrează la procesul de licențiere. Din punct de vedere al bazei sportive, nu ne facem griji, fiindcă avem un stadion modern, care a mai fost omologat recent, când au jucat aici Universitatea Craiova și Pandurii Târgu Jiu, dar mai sunt și alte criterii pe care trebuie să le îndeplinim. Trebuie să fim precauți și să finalizăm până pe 28 martie acest caiet, însă nu cred că vor fi probleme. Îmi fac mai multe griji în privința echipei, decât a licenței, în sensul că ne așteaptă un retur dificil și trebuie să încheiem sezonul măcar pe locul trei”, a spus președintele Gheorghe Constantin.

Altfel, Gaz Metan Severin va disputa mâine, de la ora 14, un amical cu FC Caransebeș, pe Stadionul „Termo”.

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

01 Mar. 2012, 16:56 Seria 2
Pe aceeași temă