Chindia pleacă miercuri la Bistrița!

13 Mar. 2012, 16:42 Seria 2
Chindia** pleacă miercuri la Bistrița!

După fix 111 zile de la victoria cu Luceafărul Oradea, 2-0 pe stadionul Eugen Popescu în ultima etapă a turului, Chindia Târgoviște va juca vineri pe terenul liderului din B2, Gloria Bistrița. Delegația dâmbovițenilor va pleca miercuri spre Bistrița, fără Dragoș Pătru, suspendat, și Mădălin Mihăescu, accidentat. La solicitarea postului care preia partida, DigiSport1, dar cu acordul oaspeților, Gloria – Chindia se va disputa vineri, de la ora 15.30, în prologul părții a doua a campionatului.

Stoican: Mergem la victorie!

Meciul de la Bistrița va constitui și debutul oficial al lui Flavius Stoican pe banca tehnică a Chindiei Târgoviște. Plecat în decembrie de la Dinamo, fostul internațional a semnat cu Chindia o lună mai târziu, preluând echipa de la primul antrenament din 2012. „Vom face tot ce ne stă în putință să luăm toate cele trei puncte. Băieții sunt pregătiți și vă spun cu toată convingerea că vom face o figură frumoasă”, e optimist tehnicianul divizionarei B târgoviștene.

Articol scris de Ionuț MARIN

13 Mar. 2012, 16:42 Seria 2
Pe aceeași temă