Cei mai buni acasă contra celor mai buni afară!

05 May. 2010, 14:39 Seria 2
Cei mai buni acasă** contra celor mai buni afară!

Sâmbãtã, în Trivale este programat derbiul argeșean al Ligii a
doua, FC Argeș primind vizita Daciei Mioveni. Meciul este programat
de la ora 13.00 și este totodatã și un derbi al clasamentului, în
momentul de fațã FC Argeș ocupând locul 5 în clasament, iar Dacia
locul 2, cele douã echipe fiind despãrțite de 4 puncte.

Pe Stadionul Nicolae Dobrin se vor întâlni, în weekend, echipa care
joacã cel mai bine pe propriul teren, FC Argeș, și echipa care
joacã cel mai bine în deplasare, Dacia, conform statisticilor
acestui sezon.
Alb-violeții au în acest campionat 12 meciuri jucate pe propriul
teren, dintre acestea câștigând 8, remizând în douã și pierzând
alte douã. Elevii lui Cristi Negru au o remizã din tur cu CSM Rm.
Vâlcea (1-1) și una în retur cu FC Bihor Oradea (0-0), și
înfrângeri cu Arieșul Turda și FCM Tg. Mureș (ambele 1-2), iar în
rest numai victorii: 2-0 cu Lupeni, 3-0 cu Baia Mare, 5-0 cu
Silvania, 2-1 cu UTA, 3-0 cu Drobeta, 2-0 cu Otopeni, 5-2 cu CFR
Craiova și 4-2 cu Covaci. De remarcat cã piteștenii sunt o
adevãratã mașinã de dat goluri acasã, marcând în câteva rânduri
câte 4 sau chiar 5 goluri adversarilor, golaverajul total la
meciurile de acasã fiind pozitiv 29-10 (locul 2 la golurile
înscrise pe propriul teren).

De partea cealaltã, Dacia, echipa care este cea mai bunã în
meciurile din deplasare, s-a întors pânã acum acasã cu nu mai puțin
de 27 de puncte. Astfel, galben-verzii au obținut afarã 8 victorii:
2-1 la Vâlcea, 2-1 la Arieșul Turda, 1-0 la Târgu Mureș, 4-2 la FC
Bihor Oradea, 3-0 la Silvania, 3-0 la Severin, 3-0 la Petroșani și
1-0 la Mureșul Deva;
3 egaluri: 1-1 la Covaci și Otopeni și 0-0 la CFR Craiova, dar a
suferit și douã înfrîngeri: 0-2 la UTA și 1-2 la U Cluj, prima în
tur, a doua în retur. Golaverajul miovenarilor este și el unul bun:
22 de goluri marcate și 10 primite.

Așadar, existã toate premisele pentru un meci frumos și
spectaculos, un adevãrat derbi al județului Argeș. În tur, la
Mioveni, FC Argeș a câștigat greu, cu 1-0, printr-un gol marcat de
Beuran în minutul 85, însã, în minutul 90, Ilie Baicu a ratat un 11
m pentru gazde.

Galeria a bãgat jucãtorii în ședințã!

La primul antrenament dupã înfrângerea de la Șimleul Silvaniei,
galeria lui FC Argeș a venit la stadion sã discute cu jucãtorii și
cu antrenorii despre situația creatã dupã acest rezultat.

Fanii alb-violeți au fost în numãr de aproximativ 25,
majoritatea fiind din galerie. Aceștia au vorbit la stadion cu
Ionuț Boșneag și cu Daniel Bãlașa, jucãtori considerați de ei
reprezentativi. „Au zis cã ei sunt vinovați de
rezultatele astea și cã încearcã, atâta timp cât sunt șanse, sã
facã tot posibilul sã promoveze. Dar au recunoscut și ei cã, dacã
nu bat pe Dacia, nu prea mai au șanse la promovare”
,
ne-a spus unul dintre liderii galeriei.

La finalul antrenamentului, fanii au vrut sã stea de vorbã și cu
antrenorul Cristi Negru, însã acesta n-a acceptat sã dialogheze.
„Ne-a zis cã am discutat data trecutã. Atunci, mai
mulți dintre noi i-au spus cã nu e de antrenor. Noi atât voiam
acum: sã ne explice ce este cu declarația aia cã nu mai are șanse
la promovare”
, ne-au mai spus suporterii alb-violeți
despre întâlnirea de la stadion. Dacã antrenorul nu a vrut sã
discute cu fanii, managerul general al clubului, în schimb, le-a
transmis suporterilor cã echipa va face tot posibilul sã promoveze
și cã pînã acum atât s-a putut. Cãtãlin Barbu a recunoscut apoi și
cã dupã aceste rezultate dezastruoase, trei egaluri și o
înfrângere, în retur, nu s-a luat nicio mãsurã cu jucãtorii.

„Sã batã cine mai are șanse la promovare”

Rivalitatea dintre FC Argeș și Dacia este una știutã la nivelul
județului, dar consideratã de microbiștii argeșeni una fãrã rost,
mai ales atunci când obiectivele sunt diferite. Fãcând un sondaj de
opinie printre piteșteni, înaintea meciului direct, am aflat cã, în
opinia iubitorilor de fotbal, FC Argeș trebuie sã-și apere corect
șansele în acest joc, dar totodatã sã analizeze și cine are șansele
cel mai mari la promovare.

Ionuț Marcu, 38 de ani, șofer: „Normal cã țin cu FC
Argeș, dar eu, dacã aș fi în locul lor, mi-aș da seama cã nu sunt
dorit în Liga I și aș ajuta Dacia sã promoveze. Oricum, sã învingã
cel mai bun!”.
Daniel Dumitru, 55 de ani, muncitor: „Cum, domne, cine are
șanse?! FC Argeș are șanse sã batã și sã promoveze! Dar le trebuie
întãriri și alt antrenor, altfel le va fi greu. Cred cã va fi
stadionul plin, sã vadã acest derbi”.
Irinel Ion, 40 de ani, tâmplar: „Eu sunt din Mioveni și
țin cu Dacia, normal. Cred cã are și prima șansã în acest meci,
deoarece joacã bine în deplasare, iar FC Argeș nu trece tocmai
printr-o perioadã bunã”.
Costel Stancu, 25 de ani, fãrã ocupație: „Ce șmecherie e
dacã bate Argeșul și nu promoveazã? Din punctul meu de vedere, sã
batã cine-o vrea, dar sã-și vadã și fiecare interesul, nu sã se
batã ca chiorii și la finalul sezonului sã nu se aleagã nimeni cu
nimic!”.
Marius Bratu, 20 de ani student: „Frumos ar fi sã
promoveze amîndouã echipele, însã, dacã nu se poate așa, sã ajungã
în Liga I cine are șanse mai mari. N-ar trebui sã existe orgolii la
acest meci, pentru cã ambele echipe vor avea dupã aceea de
suferit”.
Alexia Tudor, 24 de ani, asistent manager: „FC Argeș sã
cîștige, pentru cã, din cîte am auzit, au echipa mai bunã și mai
valoroasã. Îmi place fotbalul și voi merge la meci. Sper sã fie
lume mai multã decît la alte partide ale lui FC Argeș”.
Tudor Anghel, 36 de ani, agent vânzãri: „Cel mai bine ar
fi sã se uneascã ambele echipe și sã promoveze împreunã. Sã se
ajute una pe cealaltã… Asta ar fi soluția cea mai bunã. Trebuie
sã existe o cale de înțelegere și de mijloc!”.
Alex Sandu, 40 de ani, vânzãtor: „Cred cã mai bine ar fi
sã ajungã, anul acesta, Dacia în Liga I, pentru cã FC Argeș s-ar
putea sã nu fie deocamdatã doritã acolo, la ce s-a întîmplat în
ultimul timp. Trebuie uitat trecutul ãsta și dupã aceea sã încerce
promovarea!”.
Ion Gheorghe, 65 de ani, pensionar: „Toatã lumea ar trebui
sã fie alãturi de FC Argeș! Dar sã aducã și ei oameni de fotbal și
pe cineva care se pricepe la club, pentru cã altfel promoveazã și
apoi retrogradeazã din nou”.
Cãtãlin Vlad, 29 de ani, taximetrist: „Echipa care are
șanse mai mari aceea sã promoveze! Nu ar fi deloc frumos sã se
împiedice una pe alta. Oricum, în urma acestui meci de sîmbãtã, se
va decide care dintre echipele noastre are șanse sã promoveze sau
nu în Liga I”.

Articol scris de Silviu
Mihai

05 May. 2010, 14:39 Seria 2
Pe aceeași temă