Cârțu și-a numit un nou secund la ALRO

11 May. 2012, 23:07 Seria 2
Cârțu** și-a numit un nou secund la ALRO

Un nou antrenor la Alro. După problemele medicale cu care s-a confruntat Mircea Irimescu, oficialii clubului slătinean i-au găsit acestuia un înlocuitor, Adrian Popescu. Și Mădălin Murgan a semnat o înțelegere cu gruparea locală. Jucător căruia în vara anului trecut nu i-a mai fost prelungit contractul din cauza prestațiilor neconvingătoare, Murgan a ajuns la un nou acord cu Alro.

Înțelegerea este valabilă până la finalul acestei ediții de campionat. Fotbalistul craiovean vine după o perioadă de inactivitate și își dorește să poată juca sub culorile echipei de Liga a II-a și în viitoarea stagiune. „Am semnat, dar e o perioadă foarte scurtă, cu pregătirea nu prea sunt la parametri normali. Nu depinde numai de mine să rămân la Alro și în sezonul viitor.

Eu îmi doresc din tot sufletul, pentru că am avut o experiență scurtă, de 6 luni. Am revenit acum cu gânduri mai bune și sperăm să fie totul bine”

Murgan speră ca Alro să încheie sezonul pe o poziție în zona superioară a clasamentului.

După ce Mircea Irimescu nu mai putut fi prezent la Slatina din cauza problemelor medicale, aluminiștii au un nou antrenor în staff. Consilierul tehnic Sorin Cîrțu l-a cooptat pe fostul jucător al Universității Craiova, Adrian Popescu. „Dacă Mircea nu mai poate să vină, l-am luat pe Adrian. Este secund”, a spus Cîrțu.

Cu cinci etape înaintea finalului de campionat, Alro ocupă poziția a opta în clasament. Pentru echipa slătineană, sezonul 2011-2012 pare unul compromis.

Sursa: Olt TV

Foto: photochic.ro

11 May. 2012, 23:07 Seria 2
Pe aceeași temă