„M-am îmbolnăvit la Vâlcea”

Publicat: 11 Sep. 2011, 13:13 Actualizat: 11 Sep. 2011, 13:16 Campionat
„M-am îmbolnăvit  la Vâlcea”

Secundului echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Sorin Bucuroaia i-a venit rău după eșecul suferit azi de alb-albaștri, 1-2 în Zăvoi cu nou-promovata FC Maramureș. Până la urmă, cu întârziere, tehnicianul a ajuns la conferința de presă, încercând să găsească aceleași vechi explicații pentru jocul slab al echipei în acest debut de sezon.

Cu un sistem cu un singur vârf și doi „închizători”, CSM a dat semne negative la meciurile din Zăvoi încă din amicale, când a jucat slab și n-a obținut decât un succes. Astfel, pentru fani, nu mai este o surpriză că CSM a pierdut ambele partide pe teren propriu în startul acestui sezon.

„Se muncește, dar m-am îmbolnăvit aici, la Vâlcea, mă simt obosit, am acumulat multă presiune negativă, am pus mult suflet. Pierdem prea ușor puncte acasă, ne pare rău pentru spectatori, pentru această situație, nu găsesc răspuns la ce s-a întâmplat azi, sunt oscilații mari de exprimare sportivă, pentru că sunt mulți jucători tineri. Au fost două reprize diferite, prima a fost slăbuță, în a doua am început să jucăm, dar nu am mai putut să revenim și să marcăm. E normal să existe reproșuri după eșec, dar există multă ostilitate din partea vâlcenilor, o echipă competitivă nu se face decât în timp. Am pregătit acest sistem, 4-2-3-1 din cantonament, unde au fost meciuri bune. Avem un lot foarte tânăr, calitate este la echipă, dar jucând 1-2 ani împreună, se va face treabă. O să fie o ședință și să vedem ce hotărâri se vor lua, trebuie să se schimbe ceva, așa nu putem merge la nesfârșit.” a spus Bucuroaia.

Articol scris de Adi Georgescu

Publicat: 11 Sep. 2011, 13:13 Actualizat: 11 Sep. 2011, 13:16 Campionat
Pe aceeași temă