„Bihorul și Petrolul vor promova. Alro nu are șanse”

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 19:10 Seria 2

Președintele clubului ACU Arad, Gheorghița Onu, consideră că
partida în care echipa din vestul țării va primi vizita formației
Alro Slatina este deschisă oricărui rezultat.

„Nicio echipă nu e favorită în acest meci. În opinia
mea, în afară de FC Bihor și Petrolul Ploiești, celelalte formații
sunt la același nivel din punct de vedere sportiv, așa că miercuri
se poate întâmpla orice. Eu sunt convinsă că Bihorul și Petrolul
vor promova. Nu cred că Alro are șanse să ajungă în Liga I, ca și
alte echipe sunt outsideri în această luptă. Așa cum ei nu vor
promova, nu suntem nici noi cei care vom retrograda”
,
a declarat Geta Onu, care crede că anumite întâlniri din ultima
parte a actualei ediții de campionat se vor disputa și în altă
parte decât pe gazon.

„Eu zic că arbitrii nu-și vor pune amprenta asupra
rezultatelor din finalul de sezon. Însă sunt ferm convinsă că nu
toate meciurile se vor juca pe teren”
, a mai spus
Onu.

Sursa: Gazeta
Nouă

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 19:10 Seria 2
Pe aceeași temă