„Batem și pe Tg. Mureș”

19 Nov. 2009, 15:35 Seria 2

Marin Tudorache este optimist înaintea partidei de sâmbătă de pe
teren propriu cu FCM Târgu Mureș.

„Mi-am propus ca în următoarele trei jocuri, acasă cu
Târgu Mureș, Otopeni și în deplasare la Argeș, să facem cel puțin
trei puncte. Nu vom face antijoc sâmbătă, vom ieși la atac. Mizez
pe forța de atac a echipei, pe care au demonstrat-o în ultimele
trei etape”
, a declarat Tudorache.

Turda a câștigat ultimele trei partide jucate în campionat, trecând
pe teren propriu de U Cluj (1-0), Drobeta (3-0) și în deplasare de
Deva (2-0).

Tudorache nu va conta sâmbătă pe Panaitescu (a suferit o ruptură
fibrilară la meciul cu U Cluj) și Mihu (a suferit o operație la
ligamentele incrucișate).

În schimb, mijlocașul Iurisniți este apt de joc după suspendarea de
10 etape suferită în urma meciului cu FC Bihor (etapa a 4-a).

Partida dintre
Arieșul Turda și FCM Târgu Mureș se va juca sâmbătă de la ora
13.00, urmând să fie transmisă în format LIVE-text
pe
www.liga2.ro

Turda este după 14
etape pe locul 15 (12 puncte), iar Târgu Mureș se află pe poziție
secundă (25 de puncte, un meci în minus)

Articol scris de Ioan
ARION

19 Nov. 2009, 15:35 Seria 2
Pe aceeași temă